Este o expresie dintr-o carte pe care am citit-o în ultima perioadă, expresie pe care nu am putut să o trec cu vederea. Pentru că este vorba de iertare, de ură și despre cum trecem peste lucrurile care ne rănesc.
Am mai scris despre greșeli și despre iertare mai multe articole (în 5 iulie 2023 https://vanitate.ro/?p=1773, în 1 noiembrie 2023 https://vanitate.ro/?p=1953, la 6 noiembrie 2024 https://vanitate.ro/?p=2674, în 5 decembrie 2021 https://vanitate.ro/?p=614, în 6 septembrie 2023 https://vanitate.ro/?p=1866 etc), pentru că sunt lucruri care mă frământă și despre care simt nevoia să revin mereu cu lămuriri (sau cu întrebări).
Astăzi este vorba despre cum iertăm. Despre faptul că iertând nu mai căutăm răzbunare, nu mai trebuie să mai găsim ură (sentimente negative) referitor la situația și la persoana pe care le iertăm (pe care am ales să le iertăm?). Da, este greu (și vorbesc din experiență personală) să iertăm atunci când am avut de suferit, într-o formă sau alta, din cauza acțiunilor sau inacțiunilor unei persoane. Primele reacții sunt de nervozitate, se referă la nevoia de a răspunde cu aceeași monedă. Doar că, dacă reușim să ne abținem să reacționăm imediat, dacă avem puțină răbdare și așteptăm să treacă momentul impactului respectivelor situații asupra noastră, reușim să ne orientăm răspunsul spre partea pozitivă a vieții.
Mi se pare că iertarea și ura nu au cum să ajungă în aceeași frază. Pentru că a ierta înseamnă a merge mai departe, a nu te lăsa tras înapoi, a scăpa de sentimentele negative. Acolo unde există iertare nu este loc de ură. Cam acesta este și mesajul din titlul articolului.
Există oameni care nu pot ierta. Unii pentru că simt atâta durere încât nu percep altceva. Apoi alții care sunt atât de deranjați de ceea ce li s-a întâmplat, încât rămân toată viața (sau perioade lungi de timp) prinși în situația respectivă, neputând ieși din ea.
Este greu să iertăm atunci când suntem răniți în vreun fel de cineva. Pentru că rămân urme, rămân cicatrici, ne este greu să mergem mai departe. Ne pierdem în durerea noastră, în frustrări și nemulțumiri. Iar, uneori, exagerăm importanța situației, doar pentru că nu știm sau nu suntem în stare să trecem peste ea. Să învățăm ce este de învățat, să acceptăm că a fost o lecție grea (și dură), dar doar o lecție și că viața noastră nu poate fi definită de situația respectivă (sau de persoana respectivă).
Cred că odată cu vârsta, cu maturitatea, cu acumularea experiențelor de orice fel, vine și înțelepciunea. Vine și capacitatea de a ierta și de a înțelege că doar iertând și oblojindu-ne rănile putem evolua. Putem merge mai departe. Ne putem vedea, liniștiți, de viața noastră.