Cu toții greșim, indiferent dacă recunoaștem sau nu acest lucru, indiferent dacă ne convine sau nu acest lucru, indiferent dacă am prevăzut sau nu consecințele greșelii. Ca o paranteză – cunosc oameni care nu recunosc niciodată că au greșit și caută tot timpul alți vinovați pentru propriile greșeli, dar acesta este deja subiectul unui alt posibil articol.
Expresia din titlul articolului apaține unui personaj dintr-un film pe care l-am văzut de curând și, pentru că mi-a plăcut, am reținut-o și am vrut să vorbesc puțin despre ea.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește virtutea ca însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește, în mod constant, idealul etic, binele; integritate morală; înclinație statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase.
Cu alte cuvinte, a cere iertare pentru că ai greșit este un lucru bun, pozitiv și nu doar pentru cel față de care ai greșit, ci, în primul rând, pentru tine însuți.
Deși trăim în perioada aceasta în care toți oamenii (din online, în principal, pentru că ceea ce se întâmplă în mediul online a preluat controlul asupra vieții noastre – indiferent dacă vrem să recunoaștem sau nu acest lucru) par perfecți și par să aibă o viață perfectă, în realitate lucrurile nu stau deloc așa.
Pentru că suntem oameni, pentru că nu suntem perfecți, pentru că nu știm (nu observăm sau nu știm să vedem) ce simt ceilalți, ajungem să greșim. Sunt destui oameni care ori sunt crescuți astfel încât să nu își recunoască greșelile, ori se cred perfecți, oricum nu vor să recunoască atunci când greșesc. Ei nu înțeleg că avem foarte multe de învățat din greșeli și din consecințele greșelilor noastre și că evoluăm, ne dezvoltăm, ne maturizăm și ajungem oamenii care suntem azi și prin modul în care gestionăm situațiile în care am greșit față de cineva.
Cei care nu acceptă că au greșit și nu acceptă consecințele greșelilor lor (oricât de mari sau de mici ar fi acestea) nu reușesc să se dezvolte ca oameni, rămân cumva imaturi, iar, atunci când greșesc, caută să ascundă greșeala sau caută un vinovat pe care să îl arate cu degetul, neîncercând să înțeleagă ce anume a generat situația respectivă și ce ar putea face pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple.
Mi-a plăcut expresia din titlul articolului pentru că vorbește despre curajul de a recunoaște că greșim, despre asumarea consecințelor greșelilor noastre, dar și despre partea pozitivă a acestor situații (parte pozitivă pe care la momentul respectiv, de multe ori, nu o vedem), adică despre ceea ce putem învăța despre ceilalți și despre noi înșine recunoscându-ne greșelile.