Privind reclamele (care întrerup orice program la televizor, dar și pe cele din mediul online), ai senzația că viața este o permanentă distracție și o pendulare între premii și oferte. Nu mai avem loc în viața noastră de premii și oferte.
Inițial (acum muți ani), când au apărut premiile oferite de producătorii/distribuitorii de produse, oamenii au fost tentați, pentru că premiile oferite chiar erau dorite de aceștia și chiar îi ajutau. Astăzi, dacă deschizi telefonul sau televizorul ești invadat de tot felul de oferte de produse, iar achiziționarea cât mai multor produse îi acordă șanse clientului să câștige niște premii puse la bătaie de organizatori.
Astăzi, suntem asediați, pur și simplu de premii. Indiferent dacă ești interesat sau nu, dacă vrei sau nu, ești invadat (asaltat, aș spune, până la iritare, ca să nu mă duc în extremă și să spun că termenul pe care l-aș folosi de cele mai multe ori este agresiune. Cel puțin așa mă simt eu: agresată).
În zilele noastre nu mai cumperi un produs pentru că ai nevoie de el sau pentru că îți este necesar în activitățile tale curente, ci pentru că, achiziționându-l, este posibil să mai primești ceva (un produs, un serviciu, un beneficiu) din partea producătorului/distribuitorului.
În lumea de astăzi nu mai cumpărăm ce avem nevoie, ci doar ce ni se spune că avem nevoie (ce este la ofertă). În loc să adaptăm ofertele magazinelor la nevoile noastre, am ajuns să ne adaptăm noi nevoile (cerințele) la ofertele supermarket-urilor. Cunosc oameni care își fac meniul în funcție de ce găsesc la ofertă în magazine.
Cumva, ceea ce consumăm a ajuns să ne conducă viața. Și parcă nu este chiar corect. Sau doar mi se pare mie? Am senzația că oamenii din jur nu observă acest lucru. Și nu prea înțeleg de ce…
Ca să revin la ce am scris mai sus despre adaptarea meniului zilnic la ofertele magazinelor, am să recunosc faptul că este adevărat că este normal să ne adaptăm meniul la bugetul pe care îl avem, că trebuie să ne încadrăm în suma pe care ne-am propus-o pentru meniul din săptămâna respectivă și să ne asigurăm că ne ajung banii pentru a ne asigura hrană pentru întreaga lună. Dar una este să alegem noi ce ne dorim, ce ne place, ce ne face bine și alta să luăm ce ni se oferă de către supermarket-uri. Cred că ar trebui ca opțiunea să ne aparțină nouă, nu altora, indiferent ce ne oferă aceștia.
Dar știu că eu sunt de modă veche și mi s-a spus că văd lucrurile într-un mod învechit. Poate va reuși cineva din generațiile noi, tinere să mă convingă că nu greșesc și că este în regulă (normal?) ca altcineva să îmi stabilească modul de viață (în acest caz meniul zilnic/ săptămânal, dar discuția este valabilă și în alte domenii ale vieții cotidiene)…