În așteptarea unui premier…
De mai bine de trei săptămâni, România este guvernată de un guvern care a fost dat jos printr-o moțiune de cenzură, dar care conduce țara și astăzi, după 23 de …
De mai bine de trei săptămâni, România este guvernată de un guvern care a fost dat jos printr-o moțiune de cenzură, dar care conduce țara și astăzi, după 23 de …
Într-o lume în care luăm totul așa cum este, o lume în care dăm mai departe ceea ce primim de la alții, o lume în care trăim mai mult online …
Pentru că oamenii nu mai au răbdare pentru nimic, totul trebuie să se întâmple repede, acum și cu rezultate maxime. Nimeni nu mai vrea să mai muncească pentru a obține …
Astăzi am aflat, cu uimire, că la 25 mai se sărbătorește Ziua Internațională a Fotbalului, stabilită prin rezoluția Adunării Generale a ONU din 7 mai 2024. Chiar nu știam că …
Într-o lume în care nu mai există echilibru, în care totul merge în extreme, știm să nu exagerăm? Știm să privim lucrurile rațional și direct și să nu ne gândim …
Am găsit expresia aceasta într-un film serial pe care l-am urmărit în ultimul timp și era o explicație a unui bunic către un nepot. Mi-a plăcut și m-a surprins această …
Astăzi mă gândeam că, prinși în viața noastră zilnică, obișnuiți să avem tot timpul ceva de făcut, să fim permanent în mișcare, ne sperie momentele în care este liniște, momentele …
Trăim vremuri în care toată lumea vrea ca totul să se întâmple repede, iar rezultatele să fie cât mai bune. Este imposibil să fie bine pentru toți, așa că rezultatele …
Am cunoscut-o târziu pe Ileana Vulpescu, la anii maturității. Și poate că a fost mai bine așa (poate pentru că am înțeles-o mai bine acum). De fapt nu am cunoscut-o …
Mi s-a părut interesant mesajul zilei de astăzi, așa că am încercat să aflu de la ce a pornit totul. Și am găsit mai multe variante de răspuns. Pentru unii, …
