Despre schimbarea percepției asupra parfumurilor

Dintotdeauna mi-au plăcut parfumurile. Mi-au plăcut mirosurile fine, elegante, clasice. Mi-a plăcut să experimentez în materie de parfumuri și am încercat tot felul de arome.

Mereu mi-au plăcut parfumurile puternice, cele care spun ceva despre personalitatea persoanei care le poartă. Și mi-a plăcut să fiu admirată pentru parfumul meu.

Am scris în luna mai 2024 despre parfumurile de azi (https://vanitate.ro/?p=2291) și la sfârșitul lui august 2023 despre  publicitate și parfumuri (https://vanitate.ro/?p=1858).

La momentul actual mi-am schimbat puțin părerea despre parfumuri. Adică îmi place la fel de mult să încerc arome noi, îmi place la fel de mult să găsesc arome clasice și elegante, dar mi-am schimbat relația cu parfumurile. Dacă până acum voiam să le demonstrez celorlalți că parfumul meu este plăcut, acum consider că parfumul este o chestie personală (intimă aș spune, dar m-am ferit să folosesc acest termen pentru a nu fi interpretat greșit).

Și mi-am dat seama de acest lucru în această vară, când, în zilele cu temperaturi 37 de grade nu mai suportam nimic pe piele, nici măcar parfumurile cu care eram obișnuită. Și am fost surprinsă să văd că am folosit parfumuri care, în mod normal, nu mă prea încântă pentru că nu sunt puternice. Parfumuri suave, delicate, parfumuri pe care le simți când te apropii de persoana care le poartă.

Am fost surprinsă să constat că povestea mea cu parfumurile s-a schimbat atât de mult. Îmi plac, în continuare, parfumurile puternice, cele calde, cele care te învăluie cu aromele lor și te fac să te simți atât de bine în propria piele. Dar, cumva, și-au făcut loc și parfumurile ușoare, parfumurile care nu te năucesc cu aromele lor, parfumurile discrete, pe care le poți simți doar când îți dă voie persoana să te apropii de ea, parfumurile care fac parte cumva din femeia respectivă.

M-a uimit faptul că mi s-au schimbat gusturile atât de mult. Deși am scris despre schimbarea gusturilor odată cu înaintarea în vârstă (https://vanitate.ro/?p=414), nu mă așteptam să ajung să îmi placă și să folosesc atât de des parfumurile suave, cele care nu îți invadează nările atunci când le simți, cele care te fac să crezi că pielea ta miroase așa de bine de la natură.

Adevărul este că perioada lungă cu temperaturi ridicate m-a făcut atentă la toate lucrurile care îmi afectau starea și mirosurile puternice îmi dădeau senzații neplăcute, chiar dacă erau parfumuri foarte frumoase, cu care eram obișnuită și pe care le foloseam în mod normal.

Astfel, canicula și înaintarea în vârstă m-au învățat să apreciez și parfumurile discrete pe care, până acum, le ignoram sau le tratam cu indiferență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *