Despre schimbarea gusturilor, odată cu înaintarea în vârstă

De câțiva ani tot observ că gusturile mele, în general, s-au schimbat față de acum 20 ani. Unele și față de acum 10 ani.

Deși sunt tot eu și cea din prezent și cea de acum 20 ani și cea de acum 10 ani, nu îmi mai plac aceleași lucruri.

O femeie care lucrează în domeniul parfumurilor (creatoare de parfumuri) spunea, într-o emisiune tv, că e o prostie faptul că ne place un parfum foarte mult timp, pentru că, în timp, acel parfum este modificat de producător și, după mai mulți ani, parfumul nu mai miroase așa cum mirosea inițial, dar, cel care îl cumpără de atâta timp, nu își dă seama și trăiește doar cu iluzia lucrurilor frumoase trăite când a purtat primele dăți acest parfum.

Eu realizasem, înainte să o aud pe ea vorbind despre acest lucru, că mi s-au schimbat foarte mult gusturile. În toate domeniile.

Pornind de la filme și cărți, continuând cu parfumuri (da, cred că românca despre care am vorbit mai sus are dreptate) până la mâncare (culmea!, dar adevărat).

Pentru mine, când am constatat lucrurile acestea, inițial a fost frustrant și am fost dezamăgită de mine. Mă deranja faptul că păream o persoană care se răzgândește, care nu e echilibrată și nu e constantă. Dar, când am analizat mai bine situația, am constatat că e normal ca gusturile mele să se fi schimbat, pentru că eu, ca persoană, am evoluat, m-am dezvoltat, am acumulat experiență, m-am maturizat.

Am trăit și am încercat experiențe noi care m-au ajutat să aflu lucruri noi despre mine (și bune și mai puțin bune), m-au ajutat să mă cunosc mai bine și să devin persoana care sunt acum, persoană care apreciază calitatea oamenilor din jur, e atentă la mesajele pe care le transmite celor din jur și își gestionează resursele pentru a fi alături de cei dragi.

Acum 20 de ani apreciam spiritul de aventură și îmi doream experiențe noi, în prezent, după ce am trecut prin atâtea experiențe în acești ani de viață, apreciez liniștea (nu mai caut agitația, ca acum 20 ani) și timpul petrecut alături de cei dragi, dar îmi plac în continuare și călătoriile, dar nu oriunde, ci acolo unde am visat în toți acești ani să ajung.

E clar că m-am maturizat, că viața și ce am trăit m-a schimbat, lucru normal, pentru că ar fi fost extrem de amuzant să îmi placă fix aceleași lucruri ca acum 20 de ani (cred eu, cea de acum).

Într-un singur domeniu, îmi plac la fel de mult lucrurile de atunci: în privința muzicii. Sunt formații de muzică, interpreți și melodii care și acum mă sensibilizează, mă fac să mă simt bine și acum la maturitate, deși melodiile au 20 de ani, poate și mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *