Zilele trecute, fiind prezentă la un eveniment desfășurat în aer liber, m-a izbit parfumul unei adolescente care a trecut pe lângă mine și m-a făcut să mă gândesc la publicitate și la parfumuri. Adică la cât de mult a schimbat publicitatea industria parfumurilor și percepția societății asupra parfumurilor.
Pentru mine, parfumul este ceva personal (chiar intim), este aroma pe care vreau (și îmi place) să o port, este ceva ce mă reprezintă și mă individualizează. Este ca o amprentă.
Toți știm că parfumul se simte diferit pe fiecare persoană, pentru că sunt mulți factori (ph-ul pielii etc) care intervin în modul cum sunt percepute aromele acestuia. Și totuși…
În societatea de azi, în care publicitatea conduce totul, alegerea parfumului nu mai este personală, ci colectivă (sau raportată la grupuri țintă). De ce? Pentru că toată lumea trebuie să poarte un parfum foarte cunoscut și toată lumea ajunge să miroasă la fel (sau aproape la fel). Exagerez cu expresia toată lumea, dar fraza este valabilă pentru grupuri de persoane și pentru anumite categorii de vârstă.
Ce m-a deranjat pe mine la adolescenta despre care am amintit la începutul acestui articol? Faptul că purta un parfum mult prea puternic pentru vârsta pe care o avea. Un parfum mult prea nuanțat și subtil, un parfum mai potrivit pentru o persoană cu ceva mai multă experiență de viață. Dar, pentru ea, nu a contat acest lucru, nu a contat faptul că parfumul nu se potrivea vârstei ei și ei în general, ci faptul că este un parfum cunoscut și, pentru a fi în trend, trebuia să îl aibă și să îl poarte. Chiar dacă nu știa să îl poarte.
Parfumul este o adevărată poveste. Trebuie să știi să îl porți. Trebuie să îi înțelegi valoarea, nuanțele, să știi când se potrivește (în ce situații) și când nu, la ce ținute se potrivește și la care nu… Sunt parfumuri care cer o anumită ținută, o anumită eleganță, apoi sunt parfumuri care se pot purta oricând (inclusiv la ținute sport)… Cu alte cuvinte este destul de complicat cu alegerea unui parfum, cu purtarea lui și cu modul în care el poate să pună în valoare persoana care îl poartă. Toate aceste lucruri se învață odată cu trecerea timpului, odată ce o femeie știe ce vrea, știe cine este, știe cum vrea să fie, știe cum vrea să fie percepută, știe ce efect poate produce asupra celorlalți…
Mi se pare că publicitatea, care ne aruncă în față niște brand-uri și niște arome, a distrus tot misterul căutării și găsirii parfumului potrivit pentru fiecare dintre noi. Și ne-a făcut pe toți să mirosim la fel, pentru că toți vrem să avem (să purtăm) cel mai cunoscut și cel mai scump parfum de pe piață.
