Mă gândesc de ceva timp să scriu despre acest subiect, dar nu prea știu cum să îl abordez. Pentru că nu este ușor să scrii despre oameni care sunt atât de nesiguri pe ei încât nu au reușit să își creioneze o personalitate, se adaptează celorlalți și nu lasă nicio amprentă a existenței lor (sau impresie, în urma lor).
Poate părea dur ceea ce scriu, dar este o realitate. Și văd din ce în ce mai des astfel de oameni: cei care sunt dispuși să facă absolut orice pentru a ajunge undeva (cineva?) și care nu sunt pregătiți (profesional, social, emoțional, psihologic etc) să fie în locul pe care și-l doresc. Par mereu nefericiți și parcă nu au niciodată răspunsuri la întrebările și nelămuririle celorlalți (și uneori nici măcar la ale lor).
În schimb, au capacitatea de a se infiltra în viețile unor oameni pe care îi consideră importanți și care îi ajută să urce scara socială, îi susțin și, uneori, se folosesc de ei (fapt ce nu pare să îi deranjeze prea tare).
Am scris deja de două ori despre oameni superficiali (în 15 august 2023 https://vanitate.ro/?p=1833 și în 11 octombrie 2022 https://vanitate.ro/?p=1229), așa că nu mai vreau să mai revin asupra acelorași lucruri.
Sunt uimită cât de ușor este pentru unii, în ziua de azi, să se strecoare printre oameni și situații. Oare pentru că oamenii de azi preferă ca cei din jur doar să îi aprobe, fără să le spună adevărul în față? Sau pentru că preferă să aibă în jur oameni care nu îi pun în umbră, ci îi scot în evidență?
Nu înțeleg cum reușesc să ajungă la maturitate oameni care par nesiguri în legătură cu toate aspectele vieții lor. Am crezut întotdeauna că maturizarea înseamnă să ai propriile experiențe, să înveți din ele și astfel să știi ce vrei și ce să ceri de la viață, de la lume, de la ceilalți.
Cred că oamenii fără personalitate sunt oamenii superficiali, pentru că, preocupați de imagine, de aparențe, de ceea ce vor să arate lumii, uită să trăiască în adevăratul sens al cuvântului și devin niște roboți (sau păpuși) care se lasă manipulați atât cât le este lor bine și se obișnuiesc cu acest mod de trai și nu mai știu să ia decizii pentru ei înșiși (și să trăiască altfel).
Cunosc oameni care, după ce mă văd cu ei, nu rămân cu nicio impresie, este ca și cum m-aș fi întâlnit cu o mașină (cu ceva fără suflet). Dar cunosc și mulți oameni care îți lasă impresii de tot felul (bune sau mai puțin bune, plăcute sau mai puțin plăcute) și mă bucur că nu ne transformăm cu toții în niște roboți sau în niște marionete. Nu știm ce ne rezervă viitorul.