Într-o lume în care nu mai există echilibru, în care totul merge în extreme, știm să nu exagerăm? Știm să privim lucrurile rațional și direct și să nu ne gândim la tot felul de complicații care, de cele mai multe ori, nu își au sensul?
În ziua de astăzi orice lucru, oricât de mic, orice situație oricât de neînsemnată ar părea, se poate transforma foarte ușor într-o adevărată criză. Trăim vremuri în care avem tendința să exagerăm din toate punctele de vedere. Nu mai știm să mai trăim normal, totul trebuie să fie spectaculos, totul trebuie să se transforme într-o dramă, totul trebuie să fie cât mai public și mai special. Trebuie să ne lăudăm cu ce facem sau cu ce avem, pentru că altfel simțim că nu existăm în societatea de astăzi. Cei care fac ceva deosebit ies mereu în față, au parte de atenție (cu tot ce decurge din acest lucru) și toți își doresc, la un moment dat, să fie văzuți de ceilalți, așa că au tendința să exagereze în legătură cu lucruri normale sau cu diferite aspecte ale vieții lor, solicitând (cerșind?) astfel atenția celorlalți.
Cumva, în societatea de astăzi, exagerarea a devenit o normalitate. Suntem obișnuiți ca toată lumea să exagereze în legătură cu ceva, nu ne mai deranjează. Deși, în esență, exagerarea conține și o urmă de minciună, oamenii nu mai sunt interesați de acest aspect.
Trăim vremuri în care aparențele conduc, în care doar imaginea contează și în care investițiile în modul cum arătăm sunt foarte importante (pentru unii/unele cele mai importante). Doar că, nu de puține ori, imaginea nu reflectă realitatea. Este doar o exagerare, o modalitate de a ajunge mai ușor acolo unde persoana își dorește sau de a lucra cu unele complexe de inferioritate pe care aceasta le are.
Revenind la întrebarea din titlul articolului, cred că suntem încurajați să exagerăm. De către societate și de către cei din jurul nostru. Ne creăm propria realitate, foarte departe de ceea ce se întâmplă cu adevărat și nu mai știm să trăim normal.
În orice domeniu din viața socială, economică, politică, profesională, reacțiile oamenilor nu mai sunt moderate sau echilibrate. Din motive pe care nu le înțeleg (dar poate o să le analizez, la un moment dat), oamenii simt nevoia să aleagă o tabără care este în conflict (uneori chiar într-un adevărat război) cu alta, ambele aflându-se în extreme. Iar dacă îndrăznești să spui că nu ești cu vreuna din ele, ambele te consideră dușman și te tratează ca atare. De parcă nu mai ai voie să te situezi pe altă poziție sau să ai o altă opinie.