Unii scriu că este Ziua Invenției Automobilului, alții că este Ziua Automobilului. Oricum ar fi, astăzi, 29 ianuarie, sărbătorim mijloacele de transport de care ne folosim zilnic pentru a merge la muncă și a ne întoarce de la muncă.
Automobilul a ajuns să aibă un rol important în viața noastră de azi. Nu ne putem imagina viata fără automobile. Pentru că ne-am obișnuit să ne deplasăm pe diferite distanțe, mai mari sau mai mici, destul de des și pentru că ne place să nu depindem de mijloacele de transport în comun sau de alte lucruri de acest fel.
În principiu, automobilul este o invenție foarte bună și practică pentru lumea de azi, când trebuie să facem atât de multe lucruri și trebuie să ne mișcăm rapid, deplasându-ne în multe locuri. Înțeleg faptul că ne dorim să facem ce vrem, când vrem, iar un automobile ne ajută în aceste dorințe ale noastre.
Problemele apar atunci când sunt prea multe automobile pe lume. Și am senzația că spre această lume ne îndreptăm. Îmi aminteam, zilele trecute, că, pe timpul pandemiei, când am fost obligați să stăm în case perioade lungi de timp și nu am putut folosi mașinile, aerul a devenit mai respirabil și chiar și orașele foarte mari au măsurat o calitate foarte bună a aerului. Pentru că, automobilele vin cu un preț mare pentru planetă: poluarea. Și având în vedere cât de multe mașini circulă zilnic în lume și cât de repede crește numărul acestor autovehicule în lume, nu se vede un viitor prea curat și prea bun pentru nimeni.
Pe de altă parte, aceste automobile au nevoie și de o infrastructură pe care să circule. Adică avem nevoie de drumuri bune, de drumuri care să ne ajute să traversăm repede distanțe mari. Și mai avem nevoie să putem circula prin orașe fără să ne lovim de ambuteiaje. Pentru că orașele, când s-au dezvoltat, nu au ținut cont și de infrastructură, ne trezim că avem străzi înguste în orașe, că ne deplasăm prin ele cu viteza melcului și că nu avem soluții pentru traficul aglomerat și gâtuit din orașe. Și mai nou și din zonele turistice sau zonele care atrag turiștii în anumite perioade din an.
Așa că automobilul este o invenție bună. Ne ajută să ajungem mai repede la destinație. Ne salvează timpul. Ne ajută să ne deplasăm în zone în care altfel (fără el) nu am fi ajuns. Dar cred că trăim vremuri când deja se exagerează cu automobilele, devin parcă prea multe și nu mai au loc nicăieri (nu degeaba am scris câteva articole despre parcări și locuri de parcare – https://vanitate.ro/?p=3083, https://vanitate.ro/?p=574, https://vanitate.ro/?p=375).
