Ne-am obișnuit să fim mereu concentrați, mereu agitați, mereu conectați cu toți și toate. Nu mai ltim să trăim decât în ritm nebun, iar când nu avem nimic de făcut ne simțim inutili și ni se pare că pierdem ceva important din viața noastră. Probabil că am ajuns cu toții dependenți de starea de agitație și nu mai știm să ieșim din această stare. Nu știm ce să facem cu timpul liber sau îl planificăm și pe acesta astfel încât să nu avem ocazia să ne tragem sufletul și să ne odihnim activ.
Adevărul este că această stare de permanentă atenție ne face să ne simțim vii (nu știu dacă este cel mai potrivit termen, dar cred descrie cel mai bine senzația pe care o avem). Faptul că avem permanent oupație, că avem ce face, că trăim în viteză, ne face să ne simțim bine. Și atunci când suntem tineri nici nu simțim surmenarea care vine odată cu această stare (aproape) permanent de veghe. Odată cu vârsta, însă, nu mai putem trăi în aceeași viteză ca în tinerețe (deși noi nu vrem să înțelegem acet lucru și abia când apar problemele de sănătate începem să realizăm că trebuie să reducem ritmul vieții în care trăim).
Deși este greu de înțeles și de acceptat, agitația vieții cotidiene ne consumă în toate domeniile (emoțional, psihologic, social, economic etc). Pentru că planificăm tot sau pentru că vrem să rezolvăm tot, ne epuizăm și ajungem să fim irascibili, obosiți aproape permanent, depresivi, triști, neînțeleși, nervoși, chiar agresivi pentru lucruri puțin importante. Și am ajuns să mă întreb: chiar merită? Adică dacă tot avem o singură viață, de ce să o trăim pe fugă? De ce să fin tot timpul în întârziere undeva sau în drum spre altceva, dar niciodată sî nu avem timp sufficient pentru a ne bucura de ceva sau pentru a admira ceva.
Scriam, în primul articol de pe blog (din 15 iunie 2021 https://vanitate.ro/?p=72), despre cum am descoperit, la un moment dat, o grădină superbă pe drumul meu către birou, grădină care era acolo de mult timp, dar pe care eu, absorbită de gânduri sau concentrată pe ce mai am de făcut, nu am văzut-o decât foarte târziu, dar m-am bucurat de descoperirea mea.
Recunosc că am constatat că agitația mă consumă (foarte mult) la vârsta maturității. Este adevărat că la 40 de ani nu mai avem energia de la 20, dar vrem să facem aceleași lucruri, cu aceeași pasiune. Doar că, maturitatea (sau înțelepciunea) ne ajută să scădem din viteza vieții cotidiene și învățăm să ne bucurăm mai mult de ceea ce avem, de ceea ce vedem, de ceea ce simțim, de ceea ce este frumos.