Nu sunt un expert în relaţii, nu am prieteni mulţi, nu sunt adepta reţelelor de socializare sau a relaţiilor superficiale.
Nu cred că este fericire sentimentul pe care îl ai atunci când primeşti un lucru pe care ţi-l doreşti, cum nu cred că nu suferi atunci când ai o neîmplinire sau dezamăgire (de orice fel ar fi ea).
Mă gândeam să analizez o situaţie foarte simplă, să văd la ce concluzie ajung. Mă gândeam să vorbim despre oamenii necunoscuţi care ne influenţează viaţa. Şi aici nu vorbesc de mentori, de actori, de scriitori, de oameni politici sau de alte persoane publice. Ci de oamenii de rând, cu care ne întâlnim pe stradă. Pe unii îi remarcăm, pe alţii îi ignorăm, cu unii ne obişnuim, iar pe alţii îi descoperim încet – încet.
Vi s-a întâmplat vreodată să remarcaţi pe stradă unele persoane pe care să fiţi surprins să le revedeţi? Mie mi se întâmplă să întâlnesc unele chipuri când mă duc sau mă întorc de la locul de muncă. Şi să mă obişnuiesc cu ele.
În era asta a vitezei, a grabei nejustificate şi a lipsei timpului liber (numai şi numai din cauza noastră) mi se întâmplă în unele dimineţi să mă uit în jur, să fiu atentă la mediul înconjurător.
Aşa am descoperit o grădiniţă superbă îngrijită de o doamnă în vârstă de la parterul unui bloc. Are trandafiri superbi din primăvară până toamna târziu, narcise, lalele şi tot ce vrei şi ce nu vrei. Te învăluie mirosul şi culorile de departe, dar observ că multe persoane trec îngândurate pe lângă grădiniţa respectivă şi nu pot (sau nu vor) să se bucure de frumuseţea ei.
Apoi am descoperit cei mai frumoşi şi mai mari crini din viaţa mea, tot într-o curte (alta!) în drumul meu spre locul de muncă. Nu ştiu dacă frumuseţile astea au fost dintotdeauna acolo şi nu le-am văzut eu sau au apărut peste noapte (pentru mine?!).
De asemenea, la un moment dat, mergând cu autoturismul pe un drum pe care îl parcurg de ani de zile, am constatat cât de superb e câmpul în lunile mai şi iunie. Nu e ca şi când era prima oară când treceam pe acolo, dar când am realizat cât de frumoasă este natura a fost ca şi când de abia făcusem ochi. Totul era de un verde crud, cât vedeai cu ochii, era acea trezire la viaţă, pe care poţi să o vezi doar primăvara. Era ca şi când eu mă trezeam la viaţă.
Voiam să vorbesc despre cei din jurul nostru, despre cei care ne influenează și văd că am ajuns în punctul în care vorbesc despre cum descopăr eu, la maturitate, lucruri care au existat demult în jurul meu, dar, pe care, absorbită de viteza și graba societății de azi, nu le-am observat până acum.
Oare am uitat să trăim pentru noi și trăim pentru alții?
Oare am uitat să ne bucurăm de viață?
Deși trăim într-o societate modernă, progresistă, dezvoltată, ne lăudăm că am evoluat și că trăim mai bine ca strămoșii noștri, eu constat zilnic faptul că noi nu mai știm să mai trăim, să ne bucurăm de viață, să ne bucurăm de lucrurile mici și frumoase pe care viața ni le oferă zilnic.
Tot timpul vrem mai mult, tot timpul suntem pe fugă, tot timpul căutăm ceva ce nu știm dacă vom găsi, în loc să ne bucurăm de fiecare zi, pe rând, și de ceea ce ne oferă fiecare zi din viața noastră.