Este normal să ne dorim mereu mai mult. Să visăm la mai mult. Să luptăm pentru mai mult. Dar, nu cumva, la un moment dat, acest mai mult se întoarce împotriva noastră și ajungem să ne distrugem singuri fericirea greu obținută?
Este doar o discuție. Sau un început de conversație bazat pe faptul că am văzut mulți oameni care se credeau nemulțumiți de viața lor și care au vrut mai mult, nefiind conștienți de faptul că a avea mai mult înseamnă a renunța la ce ai în prezent și, atunci când au pierdut ce aveau, au realizat că erau fericiți înainte și nu știau acest lucru.
A vrea mai mult și a acționa pentru a avea mai mult (din orice punct de vedere am privi expresia mai mult)presupune să lași în urmă ce ai. Iar mulți dintre noi vor să aibă totul: și ce au în prezent și ce ar putea avea la un moment dat. Dar nu realizează că nu pot avea totul. Nu realizează că mai mult poate distruge ce am acum. Și poate ce am acum mă mulțumește, mă împlinește și mă face fericit. Este adevărat că aș putea avea mai mult din toate acestea (mulțumire, împlinire, fericire), dar, în egală măsură, aș putea avea mai puțin (pentru că nu tot timpul lucrurile ies așa cum ne dorim sau pentru că nu suntem în stare să ajungem prea repede la acest mai mult.
Așa că întrebarea mea este următoarea: ne dorim mai mult și luptăm pentru a avea mai mult sau ne oprim la ce avem și încercăm să fim fericiți la momentul prezent?
Într-o lume care ne arată (vinde?) rețete de îmbogățire și de fericire, într-o lume în care partea materială a devenit mai importantă decât cea emoțională, într-o lume în care toată lumea copiază pe toată lumea, are rost să ne oprim din a ne dori mai mult? Sau știm să ne oprim din a ne dori mai mult? Sau nu este necesar să ne oprim, pentru că toată lumea trebuie, permanent, să evolueze și atunci este normal să ne dorim mereu mai mult. Este normal să tindem spre a avea ce nu avem.
Sau a ne dori mai mult are legătură, într-o formă sau alta, cu fericirea? Adică renunțăm să fim fericiți pentru a avea mai mut, dar nu reușim să fim vreodată fericiți pentru că nu avem sufficient cât să nu ne dorim mai mult? Sau să ne oprim din a ne dori mai mult?
Am scris la 29 martie 2022 un articol despre viața simplă și fericire (https://vanitate.ro/?p=839), despre oameni care nu își doreau mai mult pentru că nu știau că există mai mult și care erau fericiți cu ceea ce aveau.