Când mi-a vorbit cineva despre acest muzeu, nu prea înțelegeam de ce era nevoie de el sau de ce ar trebui să îl vizitez. Doar că, la un moment dat, am fost curioasă să văd ce este cu el.
Am fost surprinsă să constat că are sediul tot pe Calea Victoriei la fel ca Muzeul Național de Istorie a României (despre acre am scris la 3 decembrie 2023 https://vanitate.ro/?p=1995) și face parte din Muzeul Național de Artă al României (situat și el tot pe calea Victoriei). Dacă Muzeul de Artă se află în Palatul Regal (și am scris despre vizita la Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor în articolul din 25 septembrie 2024 https://vanitate.ro/?p=2573), Muzeul Colecțiilor de Artă este găzduit de Palatul Romanit (clădire care a îndeplinit rolul de Curte administrativă între anii 1838-1859, aooi a devenit sediul Ministerului de Finanțe, ulterior a fost sediul Institutului de Proiectări în Construcții și Materiale de Construcții al Ministerului Industriei Construcțiilor. Clădirea a fost afectată de seismul din 1977. A fost preluată apoi de Ministerul Culturii pentru Muzeul Colecțiilor de Artă, iar, din 2013, după lucrări ample de restaurare s-a redeschis în integralitate). Clădirea este superbă, impresionantă și, uneori, când treci d ela o colecție la alta, ai senzația că te pierzi prin el.
Eu am vrut să văd expozițiile permanente și verificând flyer-ul primit la casa de bilete, am numărat 32 de astfel de expoziții împărțite pe parter, etajul I și etajul II ale clădirii (nu am inclus și Lapidarium din subsolul clădirii).
Nu sunt o cunoscătoare în ale artei. Nu mă pricep și nu am studiat acest domeniu. Îmi plac lucrurile frumoase și pot aprecia efortul depus de cineva pentru a realiza ceva frumos.
Colecțiile conțin tot felul de obiecte de artă (marea majoritate au fost tablouri, dar am găsit și statui, mobilă, țesături și o grămadă de alte obiecte) care mi-au arătat talentul artiștilor români. Am fost surprinsă să găsesc tablouri ale celor mai cunoscuți pictori români, dar și multe tablouri ale unor artiști pe care nu îi cunoșteam, dar ale căror nume îmi spuneau ceva (erau nume de străzi, nume de unități de învățământ etc).
Mi s-a părut interesantă lumea văzută văzută prin ochii acestor oameni și modul lor de exprimare: unii preentau tot cu lux de amănunte, unii trasau niște linii și lăsau imaginația privitorului să meargă cât de departe voia, unii prezentau câteva aspecte, cumva în ceață, lăsând restul la latitudinea vizitatorului. Unii foloseau mult simetria în tablouri, alții asimetria. Era vorba de culori, de forme, de proporții, de lumini și umbre.
A fost o experiență extreme de interesantă și extreme de plăcută. Mai ales că începusem să identific unii pictori după modul în care se exprimau.
A fost doar obositor să văd atât de multe colecții în câteva ore. Atât de multe lucruri de văzut și de simțit într-un timp atât de scurt. Dar aș repeta experiența oricând. Și poate că o voi face la un moment dat.