Am observat că oamenii se lasă influențați de experiențele negative sau neplăcute și devin blazați, frustrați, negativiști și triști.
Când avem deja o vârstă (sau, mai bine zis, când ajungem la vârsta maturității) am trecut deja prin tot felul de momente și experiențe care și-au lăsat amprenta asupra noastră. Din ce am văzut eu, dezamăgirea și oftatul sunt cele mai frecvente la cei maturi. Despre oftat voi scrie altă dată. Azi, însă vreau să scriu despre dezamăgire.
Da, dezamăgirea are legătură și cu așteptările pe care le avem de la alții, de la diverse situații (și am scris de curând despre așteptări, pe 3 octombrie – https://vanitate.ro/?p=2594), dar are legătură în primul rând cu noi și cu modul în care ne raportăm la ceilalți și la lucrurile din jurul nostru.
Avem tendința să vedem viața în negru când suntem dezamăgiți de ceva sau de cineva (și vorbesc aizi din proprie experiență) și să prelungim experiența negativă cât de mult putem. O astfel de atitudine este de înțeles la cineva tânăr, care nu are prea multă experiență de viață și care crede că lumea se învârte în jurul lui. La persoanele mature, însă, nu este de înțeles o astfel de atitudine. Și totuși, sunt uimită să văd oameni maturi care devin blazați pentru că o situație nu a ieșit așa cum voiau ei sau se supără pentru că cineva a reacționat altfel decât se așteptau (sau credeau) ei. Credeau că, odată cu înaintarea în vârstă oamenii au înțeles că toate lucrurile sunt trecătoare și că rana cauzată de cineva care nu s-a ridicat la standardele la care ne așteptam noi nu este chiar atât de importantă.
Este ușor să ne amărâm (de la gustul amar) viața. În lumea de azi, plină de informații șocante, triste, neplăcute, este ușor să pierdem din vedere esența vieții: bucuria de a trăi. Nu mai știm să mai vedem și partea frumoasă, plăcută a vieții sau nu mai suntem în stare să vedem și această latură. Și din cauza experiențelor neplăcute pe care le-am trăit, dar și din cauza oboselii și epuizării resimțite din cauza ritmului vieții cotidiene.
Așa că dezamăgirea nu ar trebui să ocupe un loc important în viața noastră. Doar că, privind în jur, nu este deloc așa. Oamenii se lasă înfrânți de experiențele negative și sunt tot timpul trisști, irascibili, supărați, nervosși, nefericiți. Nu mai știu să trăiască, ci se târăsc de pe o zip e alta, așteptând inevitabilul sfârșit. Și îmi pare rău când văd oameni frumoși, buni, deosebiți prinși în plasa dezamăgirilor și nereușind să mai iasă de acolo. Astfel de oameni nu mai știu să mai zâmbească, să mai râdă și să se bucure de orice lucru frumos care le apare în viață.