Nu știu care din cele două categorii este mai importantă sau care are mai multe efecte asupra noastră (sau asupra dezvoltării noastre), dar toți avem regrete din ambele categorii.
Am scris la 7 februarie 2024 despre regrete (https://vanitate.ro/?p=738) și, recitind articolul, am constatat că nu mi-am schimbat părerea.
Azi, însă, voiam să vorbesc și despre regretele pentru ceea ce am făcut. Am avut o discuție cu cineva drag în urmă cu ceva timp și îmi spunea că regretă ce făcuse în tinerețe, iar acum la maturitate, încerca să îndrepte (pe cât putea) ce făcuse greșit în urmă cu mai bine de două decenii. Și mi s-a părut interesan punctul de vedere al persoanei respective: era ca și când avea ocazia să facă ceva ca să scape de sentimentul de vinovăție, care apare odată cu regretul privind lucruri pe care le-am făcut și pe care nu ar fi trebuit să le facem.
Mi-a plăcut ideea că poți schimba, cumva, peste ani. ceva ce regreți că ai făcut. Adică ai posibilitatea să transformi ceva negativ în ceva pozitiv. Sau să înveți ceva despre tine și să evoluezi ca persoană, recunoscând că ceea ce ai făcut este greșit și că stă în puterea ta să faci, la momentul prezent, ceva ce poate schimba lucrurile.
Pe de altă parte și dacă regreți că nu ai făcut ceva, stă tot în puterea ta să treci la fapte și să acționezi în sensul în care nu ai acționat în urmă cu mai mulți ani. Doar că, s-ar putea să nu fie așa cum te așteptai sau așa cum credeai. Pentru că acum, la maturitate, simți altfel, vezi lucrurile altfel, observi altfel și treci prin întreaga experiență în alt mod decât ai fi făcut-o în tinerețe.
Mai există și categoria de oameni care s-au obișnuit cu ideea că nu pot avea ce își doreau cândva, au acceptat această idee și nici nu mai știu dacă mai este vorba de regrete în cazul acestora. Este mai mult o nostalgie, o stare de tristețe cauzată de anumite situații sau lucruri care s-au întâmplat (sau nu s-au întâmplat, dar ei ar fi vrut să se întâmple) atunci când erau mai tineri. Este ca și când privesc în urmă, la cei care erau atunci, se amuză în legătură cu cine erau și ce voiau atunci, zâmbesc trist și se întorc la viața lor de azi cu grijile și problemele cotidiene.
