Vorbeam azi cu un coleg despre bomboane și despre faptul că o dată cu vârsta organismul nostrum reacționează mai lent la orice, inclusive la mâncare, iar el spunea că a învățat să se abțină de la dulciuri. Și m-am trezit întrebându-l ce gust are o astfel de viață. Pentru că am momente în care mănânc și o ciocolată întreagă, de poftă. Dar este adevărat, că am și momente în care nu mă apropii de ele, nu mă tentează în vreun fel.
Și uite așa mi-a venit idea articolului de azi, pentru că dulciurile sunt altă plăcere vinovată a mea (vinovată pentru că tot zahărul se depune pe corpul meu, dar parcă, din când în când chiar merită să îmi mai satisfac și această plăcere vinovată).
Am mai scris în mai 2022 despre altă plăcere vinovată a mea – filmele (https://vanitate.ro/?p=929).
Revenind la discuția cu colegul meu, acesta îmi spuena că mai mănâncă din când în când ciocolată amăruie, adică încearcă să evite zahărul pe cât posibil, iar eu am spus că, uneori, simt nevoia să savurez și partea dulce din ciocolată, nu doar partea amăruie.
Și am realizat că dulciurile chiar sunt o plăcere vinovată a mea, pentru că, uneori, dau iama în ele și sunt greu de oprit, deși nu ar trebui să fie o opțiune pentru mine, din motive evidente (este foarte ușor să luăm în greutate atunc când consumăm multe astfel de produse, mai ales după vârsta de 40 de ani).
Pe de altă parte, am avut zile când aveam nevoie de energie și o găseam în dulciurile pe care le consumam, pentru că nu mai voiam cafea sau produse similare. Uneori, spre după-amiaza, când rămân fără energie sau după ce mi-o consumă unii dintre oamenii cu care lucrez, mai încerc să îmi recapăt ceva puteri consumând ceva dulce. Este periculos (pentru greutatea și sănătatea mea) atunci când mi se face poftă seara târziu de ceva dulce, dar aceasta este deja o altă discuție.
Trebuie să recunosc că am poftă de dulciuri (nu zilnic, dar din când în când, nu foarte des, dar chiar se întâmplă) și că, de multe ori îmi satisfac poftele. Cred că avem doar o viață și, dacă nu avem probleme de sănătate, nu este rău să ne mai bucurăm de lucrurile (mâncărurile) care ne plac. Parcă (sigur!) viața are alt gust atunci când savurăm ceea ce mâncăm.
Așa că dulciurile vor face parte, în continuare, din viața mea. Mi-ar fi greu să mă abțin de la ele. Este ca și cum m-aș abține să trăiesc, să simt că trăiesc (poate exagerez puțin, dar este ceva adevăr în afirmația mea).