Vorbeam într-un articol anterior despre plăcerile vinovate și am trăit o experiență din această categorie zilele trecute, când, schimbând canalele tv, am dat peste un film mai vechi, un film de acțiune, un film care nu îți rămâne în memorie, dar un film pe care eu în văd (și îl revăd) de fiecare dată cu plăcere. Și apoi mă simt vinovată pentru că am pierdut aproape 2 ore uitându-mă la un film pe care l-am mai văzut de multe ori și care nu e o capodoperă în materie și nici măcar nu te gândești prea mult la el după ce s-a terminat.
Dar nu mă pot abține să nu îl revăd de câte ori am ocazia. Și nu e singurul film de acest gen. Mai am câteva cărora nu le pot rezista, dar celelalte mai au câte un mesaj interesant.
Acesta are o chimie a actorilor principali, o acțiune antrenantă, dar nu epuizantă, puțin umor (parcă nici personajelor nu le vine să creadă cât de bune sunt și se ironizează întrucâtva).
Mă amuză pentru că, fiind un film mai vechi, tehnica este desuetă, iar actorii folosesc calculatoare mari și încete și, privind azi acest film, personajele par haioase folosind aceste computere.
Apoi scenariul filmului este construit astfel încât să aibă și urmăriri și explozii, dar și momente de apropiere între personajele principale, întorsături de situație și trădări, eșecuri și sacrificii, dar și reușite și salvări de ultim moment.
Probabil că toate acestea îmi plac la film și din acest motiv nu îi pot rezista și când îl găsesc difuzat pe vreun post tv rămân să îl revăd până la sfârșit.
În film este vorba despre persoane diferite, care nu par a avea nimic în comun, dar care, în anumite împrejurări, ajung să răzbată împreună prin situații extreme care, uneori, le pun viața în pericol.
Poate că îmi place adrenalina emanată de personajele principale când trec prin situațiile aflate în scenariul filmului și cred că îmi place ritmul filmului.
Acțiunea din filmele lansate în ultima perioadă se desfășoară pe repede înainte, totul este într-o agitație permanentă și nu lasă timp spectatorului să înțeleagă și să treacă prin filtrul propriu ce se întîmplă în film și, de cele mai multe ori, oferă pe tavă răspunsurile la întrebările pe care și le-ar fi putut pune privitorul, nelăsând loc de reflecții sau de căutări.
Și parcă, în ultima perioadă, îmi lipsesc filmele de la care să plec cu multe întrebări la care să caut și să găsesc singură răspunsul. Sau filme a căror acțiune să mă urmărească câteva zile după ce am vizionat filmul, pentru că se referă la lucruri care mă interesează și pe mine.
PS Se pare că am multe de spus despre un film pe care nu îl consider prea strălucit.