Privind în jur, văd că oamenii s-au obișnuit să își construiască o imagine în societate, pe care o consolidează și o susțin, chiar dacă, la un moment dat, creația lor nu mai are nicio legătură cu cine sunt ei în realitate. Și mă întristează acest lucru. Pentru că nu ar trebui să ne fie rușine de cine suntem (sau de cine am devenit). Pentru că nu ar trebui să trăim pentru ceilalți (pentru ce așteaptă ceilalți de la noi sau pentru ce ne impun ceilalți).
Pentru că ne place imaginea despre noi pe care o creăm (sau am creat-o) în societate, pentru că ne plac avantajele pe care imaginea aceasta ni le aduce, pentru că vrem ce au alții (deși s-ar putea ca ceea ce avem noi deja să fie mult mai important decât ce au alții) ajungem să ne convingem că noi chiar suntem așa cum ne prezentăm. Și ajungem să ducem o viață care nu este a noastră. O viață în care alții iau deciziile pentru noi (în locul nostru?), în care ne convingem că ne plac lucrurile care le plac celorlalți, o viață în care nu gândim și nu simțim singuri, ci influențați de ceilalți.
M-am întrebat în luna octombrie 2022 dacă mai știm să fim noi înșine (https://vanitate.ro/?p=1213), dar nu am găsit nici la acea întrebare un răspuns clar.
Pentru că vrem să corespundem standardelor sociale (care au ajuns mai importante decât ceea ce vrem, ceea ce simțim, ceea ce suntem fiecare dintre noi), pentru că trebuie să fim validați ca să facem parte dintr-un grup (sau o comunitate), pentru că omul este o ființă socială și are nevoie de ceilalți, alegem (mai mult sa mai puțin) să fim așa cum ni se cere. Și credem că așa este normal. Pentru că așa fac cei din jurul nostru.
Dar cum rămâne cu cine suntem noi ca persoane, înainte de a fi membri ai unui grup (sau ai unei comunități)? Cum rămâne cu frustrările și neîmplinirile noastre cauzate de faptul că trebuie să jucăm un rol în societate? Cum rezolvăm (gestionăm) conflictele interioare cauzate de diferențele dintre ceea ce ne cere grupul și ceea ce credem (vrem sau susținem) noi?
Chiar am devenit cu toții niște actori care nu mai știu să iasă din rolul pe care societatea ni-l impune?
Cred că suntem mulți cei care nu mai știm să fim noi înșine. Care ne temem că vom fi judecați dacă vom fi văzuți așa cum suntem în realitate. Sau care nu mai știm să fim noi înșine, pentru că am fost atâta timp ceea ce ne-au spus ceilalți, încât nu mai știm cine suntem, în afară de membru al grupului (sau al comunității) din care facem parte.