Am scris în septembrie 2023, despre impresia mea că oamenilor le place să fie mințiți (https://vanitate.ro/?p=1864), dar mi s-a părut că nu am epuizat subiectul. Așa că am ajuns să mă întreb de ce oamenilor le place să audă doar ceea ce le convine? De ce prefer să se îndepărteze de realitate în loc să accepte lucrurile evidente?
Înțeleg că toți avem momente când ne obosesc lucrurile (și oamenii) din viața noastră) și vrem să ne închipuim că trăim într-o lume în care totul este frumos, bun, de calitate… Dar de aici până la a ne înconjura de oamenii (și lucruri) care ne dau (ne spun) ceea ce cred că ne dorim, chiar dacă realizează că, de fapt ne mint (și ne mințim singuri) întrucât ceea ce spunem că ne dorim nu putem avea vreodată sau nu se poate realiza vreodată, este un pas foarte mare.
Nu este rău să avem speranțe, să ne creăm iluzii, să vrem ce este mai bun și mai frumos de la viață, doar că, atunci când exagerăm, atunci când pierdem contactul cu realitatea, atunci când trăim într-o lume ireală, este bine să avem alături de noi pe cineva care să ne aducă cu picioarele pe pământ.
Problema este că atunci când credem că suntem buricul pământului, nu mai vrem să mai auzim adevărul și îi îndepărtăm sau îi izolăm pe cei care încearcă să ne trezească la realitate. În schimb, ne înconjurăm de cei care ne spun lucruri pe care vrem (sau chiar ne place) să le auzim, oameni care, atunci când ajungem în momente grele, sunt primii care ne părăsesc.
Poate că și viața socială din mediul online are un rol (destul de important) în această situație. Pentru că ne-am obișnuit să ne prezentăm online așa cum vrem să fim (așa cum ne vedem noi), îndepărtăm (ștergem?) comentariile negative (sau criticile) considerându-le neimportante sau răutăcioase (iar uneori chiar sunt astfel!) și uităm că dincolo de mediul online există realitatea, există oamenii cu care intrăm în contact direct și care ne pot vedea exact cum suntem. Doar că, la un moment dat, ajungem să confundăm realul cu irealul, imagine ape care ne-am creat-o cu cea din realitate și ne deranjează când cineva apropiat încearcă să ne explice că ceea ce facem nu este bine și că cei care vor suferi cel mai mult când realitatea ne va ajunge din urmă suntem noi înșine.
Poate că doar exagerez. Sau analizez prea mult (ca de obicei).