Diferența dintre a cere scuze și a oferi scuze

Citind o carte zilele trecute am văzut că autorul a sesizat diferența dintre a cere scuze și a oferi scuze. Nu mă gândisem niciodată la nuanțele acestor doi termeni. Autorul povestea faptul că i se ceruseră niște scuze pentru ceva ce făcuse și amintea și de a oferi scuze.

Și mi s-a părut interesantă diferența de nuanță. Așa că am început să analizez.

A cere, așa cum e definit de Dicționarul Explicativ al Limbii Române pe care îl am eu, înseamnă:

  • A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință.
  • A cerși.
  • A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica.
  • A pretinde.
  • A impune, a face necesar.

A oferi, după cum scrie în același DEX înseamnă a propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție.

Așa cum este definiția lui a oferi prezentată mai sus, a oferi și a cere se exclud reciproc. Expresia a cere scuze sună cumva obligatoriu sau oficial, adică se referă la persoane care trebuie să justifice ceea ce au făcut sau să se dezvinovățească, în timp ce expresia a oferi scuze vorbește despre persoane care știu că au greșit față de cineva, care vor să dovedească faptul că regretă ce s-a întâmplat și care vor să păstreze o relație bună cu cei afectați de faptele lor.

Cred că și la a cere scuze și la a oferi scuze este vorba despre exprimarea unei forme de regret pentru ce s-a întâmplat, doar că asumarea răspunderii consecințelor și înțelegerea efectelor celor întâmplate este puțin diferită.

Același DEX definește scuza drept motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare; exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva.

Același DEX definește expresia a cere (a prezenta sau a exprima) scuze ca a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare, iar expresia a primi (de la cineva) scuze drept a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește, a ierta greșelile cuiva.

Și uite cum, doar prezentând definițiile din DEX, aproape am scris un nou articol.

O persoană poate cere scuze pentru că are nevoie să își justifice fapta care a produs jignire sau a vătămat cumva pe cineva, dar oferă scuze atunci când realizează cât de mult a fost afectată persoana care a simțit efectele greșelii sau jignirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *