Chiar, cum e să te simți neglijat de cei dragi? Cum am putea să trecem peste momentul în care așteptăm semnale de la cei dragi și nu le primim? Cum am putea să justificăm faptul că cei la care ținem uită de zile importante pentru noi și nu sunt alături de noi în aceste momente?
Bănuiesc că toți am greșit, la un moment dat, față de cei dragi. Ori am uitat o zi aniversară, ori am uitat că în viața celor dragi are loc un eveniment important ori am uitat să fim alături de cei apropiați în momentele în care ei aveau nevoie de atenția și prezența noastră.
Când uităm noi, căutăm și găsim, de obicei, soluții să ne revanșăm și să îi facem pe cei dragi să ne ierte, dar cum rămâne cu situația în care noi suntem cei uitați?
Cum reacționăm în astfel de situații? Ne supărăm și ne revendicăm locul și rolul în viața celor dragi? Încercăm să fim înțelegători cu cei din jurul nostru, pentru că și ei ne-au înțeles atunci când noi am reacționat într-un mod similar în situații care erau importante pentru ei?
Pentru că ne credem importanți, provocăm certuri sau rupturi doar pentru că orgoliul nostru n-a fost satisfăcut? Sau pentru că ne dorim să fim mai vizibili în viața celorlalți și ne dorim să fim tratați cu mai multă atenție?
Ar trebui să ne simțim umiliți sau ar trebui să găsim justificări celor care ne tratează astfel? Sau ține doar de cât de des suntem puși în fața unor astfel de situații? Adică putem ierta dacă se întâmplă rar și ne putem revendica locul în viața celor dragi atunci când se întâmplă mai des?
Poate dacă ne-am pune mai des în locul celor dragi care trebuie mereu să înțeleagă că alte lucruri sunt mai importante ca ei (munca, viața socială, dezvoltarea personală, plata facturilor etc), am fi mai apropiați de cei dragi și nu am mai uita să îi felicităm sau să îi sunăm atunci când au nevoie de noi?
E complicat atunci când oameni au așteptări și sunt tratați cu indiferență sau cu lipsă de seriozitate. Și se întâmplă mai des decât credem noi.
Pentru că oamenii au sentimente diferite, pentru că își doresc lucruri diferite, pentru că nu realizează că și celălalt are dorințe și așteptări diferite de ale lui, ajungem în situații în care suntem răniți sau rănim pe alții.
Poate că ar trebui să fim mai atenți la ce se întâmplă în jurul nostru și mai receptivi la ce își doresc cei aflați în jurul nostru.
Sau poate o să fim surprinși când vom constata că cei dragi se mulțumesc cu mult mai puțin decât credeam noi. Că le este de ajuns să le oferim necondiționat timpul nostru, prezența noastră, atenția noastră, dragostea noastră…
Poate astfel nu se vor mai simți uitați…