Toate mijloacele de comunicare în masă au luat-o razna de când a început războiul din estul Europei. Războiul a venit ca o mană cerească după ce subiectele Covid și pandemie începeau să se termine, iar mass-media căuta altă modalitate de atragere a atenției populației. Și a venit războiul, pe care nimeni nu îl aștepta, pe care nimeni (oare? Din ce văd erau și sunt oameni de altă părere) nu îl dorea și despre care puțini credeau că se poate întâmpla.
Dar uite că se întâmplă! Uite că trăim vremuri pe care nu credeam să le mai apucăm!
De fapt, e mult zis război, e un conflict armat cauzat de orgoliile unor oameni care reprezintă niște state și care hotărăsc ce se întâmplă cu viețile unor oameni, așa cum noi hotărâm ce mâncăm la cină.
Mă uimește capacitatea românilor de a se lăsa manipulați și capacitatea presei românești de a prezenta cu stăruință doar un punct de vedere al situației – cel indicat de cel care plătește ziaristul.
Așa cum observă oamenii din jurul meu care nu au nicio legătură cu comunicarea, dar știu să analizeze ce văd, ce li se prezintă și ce se întâmplă în jurul lor, presa românească (probabil că și cea internațională) merge doar pe latura emoțională și vânează emoții și sentimente.
Parcă și-a pierdut rolul esențial: de informare și și-a dezvoltat foarte mult rolul de spectacol sau divertisment (mi se pare că, de data aceasta, în engleză sună mai aproape de adevăr – entertainment).
Nimic nu mai este luat în serios, nici măcar războiul. Deși televizoarele sunt pline de imagini cu refugiați, iar știrile sunt invadate cu informații despre bombardamente și tancuri sau alte elemente de tehnică militară, modul în care se comportă ziariștii și modul în care este prezentată informația nu este deloc serios.
Parcă războiul este un experiment pe care îl analizăm la televizor din imaginile filmate de oricine ajunge sau trece prin zonele de conflict, iar oamenii care fug de conflict sunt personaje de știri pentru câteva minute, după care își continuă drama, în timp ce ziariștii trec la următorul personaj și la următoarea poveste.
Cred că modul în care tratează presa românească acest conflict armat dovedește ce fel de oameni suntem sau am devenit: superficiali, nesinceri, fără compasiune și dornici de a câștiga ceva din orice.
Așteptam mai multă înțelegere și mai multă neliniște (în sensul bun al cuvântului) din partea presei românești. E adevărat că am ajuns la acest conflict armat. Dar aș fi vrut ca presa, împreună cu noi toți să căutăm răspunsuri la câteva întrebări: de ce am ajuns aici? Unde am greșit cu toții de am lăsat să se întâmple această nenorocire? Cine poate opri acest conflict armat? Ce putem face pentru a opri acest conflict?
Dar se pare că nimeni nu e interesat de răspunsurile la aceste întrebări.