Înainte de anul 2020 și de pandemia produsă de virusul Covid, termenul de mască avea o conotație oarecum romantică, pentru că reprezenta obiectul care ne ascundea fața când mergeam la carnaval sau la bal mascat sau obiectul care ascundea identitatea unor eroi din filme, precum Zorro, Superman, Omul Păianjen etc.
Aceste măști erau purtate ocazional și ascundeau partea superioară a feței, asigurând un oarecare mister persoanei care o purta. Puteai să vezi buzele persoanei, puteai să vezi când zâmbește sau e supărată (furioasă), pentru că masca nu ascundea trăsăturile feței, ci doar ochii.
Astăzi (în anul 2022) masca reprezintă cu totul altceva. Când vorbim zilele acestea de mască, știm că e vorba de masca medicală, masca ce era purtată până în 2020 de către personalul medical în spital.
Azi, această mască este purtată de toți oamenii peste tot în spațiile publice (și deschise și închise) pentru că așa vor autoritățile și pentru că așa este prevăzut în niște hotărâri de Guvern (deși există și nici hotărâri ale unor instanțe de judecată care desființează obligativitatea purtării măștii în spații deschise și închise, dar nu sunt definitive, așa că mai așteptăm…).
Masca medicală acoperă partea inferioară a feței, furându-ne identitatea și individualitatea. Nu mai putem vedea zâmbetul persoanei, nu îi mai putem citi pe față sentimentele (sau stările prin care trece), nu îi mai putem vedea (sau ghici) trăsăturile feței.
Nu contest faptul că aceste măști sunt bune și utile pentru mediul medical, dar după ce porți într-o zi 8-9 ore o mască (sau mai multe, pentru că unii recomandă să le schimbăm la 4 ore), când ți se aburesc ochelarii din cauza faptului că o porți, când simți că nu mai poți să mai respiri normal (parcă te apasă ceva pe piept), ce tragere de inimă să mai ai să o folosești și a doua zi? Și totuși, trăim așa de aproape 2 ani.
Auzeam zilele trecute despre un sondaj făcut undeva în Europa (sau în Statele Unite?) privind faptul că masca (medicală) ne face mai atrăgători. Și m–am întrebat dacă oamenii de știință nu au luat-o razna. Explicația era destul de simplă: masca acoperind partea inferioară a feței, ochii rămân la vedere și ei au fost considerați atrăgători de participanții la respectivul sondaj.
În teorie, ceea ce se spune în acest sondaj este adevărat, dar, în realitate, lucrurile stau puțin (mai mult) altfel.
Problema este alta: în societatea de azi în care toți suntem agitați și în căutarea a ceva (ce nu avem), când nasul și gura ne sunt acoperite (în spațiile publice) de aceste măști, când trăim vremuri de restricții și încălcări ale drepturilor omului, cine mai are timp și mai reușește să privească ochii persoanei care se află lângă el (sau în fața lui)?