Despre primăvara din primele zile ale anului 2022

De abia a început anul 2022 și temperaturile de afară ajung la 13 – 14 grade. În alți ani, în această perioadă, ar fi fost frig, zăpadă, ne-am pregăti de gerul Bobotezii, iar în 2022 noi căutăm hainele de primăvară.

În ultima săptămână din anul 2021 a fost umed, înnorat, ploaie (chiar înghețată în vreo 2 zile), puțină ninsoare (mai mult noaptea) iar, în comparație cu acele zile, soarele și temperaturile ridicate din primele zile ale anului 2022 par să anunțe un an mai frumos (măcar din punctul de vedere al temperaturilor).

Cred că toți pornim cu gânduri bune și frumoase pentru noul an. Toți ne dorim un an mai bun ca cel care s-a terminat, un an cu realizări (pe toate planurile). Bineînțeles că nu poate fi un an bun pentru toți, e imposibil. Dar nimeni nu se poate opune speranței de bine de la început de an.

Parcă și vremea de primăvară din aceste zile ne duce cu gândul la posibilitatea ca anul acesta să fie un an bun, frumos, un an în care (ne dorim cu toții) să scăpăm de pandemie și să încercăm să revenim la o viață care să nu fie condusă de un virus sau de măsurile luate de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului.

Cred că ne dorim cu toții un an cu mai puține restricții (chiar deloc dacă se poate!), un an în care să redescoperim gustul libertății și al vieții trăite așa cum ne dorim, nu așa cum ne impun alții.

Deja se discută despre instituirea de noi restricții, așa că ceea ce mi-am dorit în paragraful de mai sus nu prea se aplică în următoarea perioadă (se prelungește iar starea de alertă și au fost propuse noi măsuri pentru prevenirea răspândirii variantei Omicron a virusului).

Am pornit de la starea vremii și am ajuns la pandemie și drepturi și libertăți. Dar cred că toate discuțiile din ultimii 2 ani ale tuturor oamenilor, în toate circumstanțele, au ajuns, mai devreme sau mai târziu, la pandemie și la virus.

Mi-aș dori să avem alte subiecte de conversație. Și să uităm de pandemie și de Covid, de restricții, de faptul că deciziile pe care le luăm sunt influnțate, în mare măsură de acestea.

Și nu îmi doresc lucruri ireale sau intangibile, ci îmi doresc doar o viață normală, așa cum am trăit-o înainte de primăvara anului 2020.

Vedeți ce ușor este să vorbești despre vreme și să ajungi la ceea ce îți dorești pentru anul care abia a început?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *