Ieri am făcut o vizită la medicul oftalmolog. Trebuia să fac de mult timp această vizită, dar am tot amânat-o din diferite motive. Cel mai important era că știam că mi-a crescut dioptria și acest lucru înseamnă alți ochelari, adaptare la noile lentile și tot așa.
Mi-am făcut o programare de săptămâna trecută și ieri am ajuns la consultație. Aspectul despre care voiam eu să vorbesc este faptul că, la un moment dat, medicul mi-a spus că va folosi o substanță de dilatare și că, din acest motiv, câteva ore îmi va fi afectat văzul.
Eu am fost de acord, gândindu-mă că aș putea să continui să desfășor activitățile curente. Doctorul mi-a spus că timp de 3 ore nu voi putea desfășura activități ce necesită precizie sau atenție sporită și că va fi deranjant când voi ieși afară.
A fost teribil ca timp de 3 ore să nu văd bine în jurul meu.
Întorcându-mă de la consultație, pe stradă, nu distingeam prea bine persoanele care treceau pe lângă mine. A fost un efort să cobor câteva scări când am plecat de la cabinetul medical.
Iar tot drumul până la birou a fost în ceață. Ca și cum pluteam. Ca și cum eram în altă lume. Nu mi-a plăcut deloc senzația.
Apoi, ajunsă la birou, am încercat să lucrez ceva, dar nu vedeam nimic pe laptop nici măcar cu ochelarii. Mai mult ghiceam că e ceva pe ecran. Și atât. Este extrem de frustrantă și de înfricoșătoare senzația.
Nu am mai putut să mai lucrez nimic la birou.
Am încercat să văd cine mi-a trimis un mesaj sau m-a sunat când eram la consultație și vreau să spun că nu am fost în stare să disting nimic pe ecranul telefonului (nici cu vechii ochelari, nici fără).
A fost atât de rău pentru mine, încât nu cred că voi mai accepta vreodată un astfel de tratament (spun acest lucru acum, sub impresia unei jumătăți de zile în care m-am simțit inutilă și neajutorată, poate când se va mai estompa amintirea acestei zile voi gândi altfel).
E foarte greu când trebuie să ne descurcăm fără un simț!
Eu ieri, venind de la medic, era să trec pe culoarea roșie a semaforului la o trecere de pietoni, tocmai din cauza faptului că simțeam că plutesc. Am realizat, după ce am călcat pe trecerea de pietoni, că este roșu la semafor și trebuie să mă opresc.
Ieri i-am înțeles pe cei care nu văd (iar eu am mai văzut câte ceva, nu eram lipsită complet de vedere ca ei).