Tot privind în jur, văd cum oamenii sunt foarte convinși de lucrurile pe care le susțin și devin foarte agresivi dacă îndrăznești să îi contrazici sau să le spui propria părere referitor la ce au spus ei. Devin foarte defensivi și atacă foarte tare orice încercare de a le explica faptul că unele lucruri nu sunt așa cum le cred ei.
Foarte mulți se comportă de parcă ar fi două tabere: a lor (ești cu ei sau le împărtășești părerea) și a inamicilor lor (dacă nu ai aceeași părere cu a lor). Nu există o altă tabără din punctul lor de vedere. Și iau totul foarte personal. Nu sunt în stare să înțeleagă că fiecare dintre noi poate avea un punct de vedere care, în anumite direcții, poate fi diferit de al altora.
Totul este transformat într-un conflict, deși, de multe ori, nu sunt decât opinii diferite pe același subiect. Opinii diferite nu înseamnă neapărat antagonice. Doar că unii oameni nu fac diferența între nuanțe și au senzația că toată lumea este în război cu ei. Și atunci devin foarte înverșunați în susținerea punctului lor de vedere căutând să îi facă pe toți cei din jur să spună ca ei.
Chiar nu înțeleg înverșunarea aceasta a oamenilor de astăzi care, uneori, ia și forme extreme, de multe ori fără motiv.
Pentru că nu trăim chiar rău și nu avem probleme de genul războiului care să ne afecteze în mod direct, mă aștept ca oamenii să fie mai calmi, mai liniștiți, mai concentrați la calitatea vieții lor. Dar nu prea este așa.
Poate din cauza faptului că oamenii nu au ceea ce își doresc, poate din nevoia de confirmare/ validare socială, poate pentru că sunt nemulțumiți, agitați și obosiți, oamenii nu mai știu să mai comunice normal, nu mai știu să dezbată un subiect, nu mai știu să asculte și părerea celuilalt. Nu mai respectă părerea celuilalt și au senzația că doar ei știu tot ce este important și doar dețin informațiile care contează, restul trebuie să îi asculte pe ei. Cred că toți avem în jurul nostru și astfel de persoane.
Mi-aș fi dorit ca oamenii să nu mai fie atât de aprigi și să nu încerce să transforme orice discuție într-un adevărat conflict.
Iritarea oamenilor de astăzi, lipsa de răbdare, incapacitatea de a se exprima astfel încât să fie înțeleși de ceilalți pot fi câteva din cauzele acestei înverșunări. Problema este că, de cele mai multe ori, acești oameni nici măcar nu realizează cât de încrâncenați sunt și nu vor să recunoască faptul că îndârjirea lor demonstrează că există lucruri care nu le plac (nu le convin) în viața lor.
