Tot văd, în jurul meu, că oamenilor le este teamă să se deschidă în fața celorlalți, le este teamă să nu sufere, le este teamă să nu li se întâmple lucruri neplăcute… Cu alte cuvinte le este teamă să trăiască. Și nu prea înțeleg de ce se întâmplă aceste lucruri, de unde vine această teamă de orice.
Se protejează atât de mult de toți și de toate, încât nu mai știu să mai trăiască. Viața lor înseamnă teamă și atât. Viața lor este condusă de teamă. Și mă uimește această situație, pentru că oamenii de azi au atât de multe posibilități, atât de multe șanse de a fi fericiți, atât de multe căi de a obține cât mai multe de la viață și, în loc de toate acestea, sunt temători, triști, frustrați, depresivi, supărați pe toți și pe toate. Când au atâtea oportunițăți de a trăi frumos, de a avea o viață așa cum și-o doresc, de ce se refugiază în teamă și în nesiguranță?
Da, sunt de acord că sunt crescuți în acest sens. Părinții vor să îi protejeze de tot ce este rău sau de tot ce li s-a întâmplat lor rău și îi pregătesc pentru o viață mai bună ca a lor sau pentru o viață altfel decât a fost a lor. Doar că, ținându-i departe de propriile lor experiențe, oamenii nu mai știu să își mai trăiască propria viață, nu mai știu să se bucure de ceea ce este frumos în viața lor, nu mai știu să savureze momentele plăcute, nu mai știu să se descurce singuri în situații cărora părinții lor le-au făcut față foarte ușor, de-a lungul timpului.
Și totuși această explicație parcă nu este de ajuns. Nu pentru mine. Nu acum. Pentru că am senzația că ne transformăm din oameni în mașini, în roboți.
Parcă nu mai simțim (nu mai știm să mai simțim) mare lucru, preferăm să pregătim totul, să organizăm totul, să controlăm ce se întâmplă și, mai ales, ce ni se întâmplă. Dar, dincolo de nevoia noastră de a controla tot, cum rămâne cu a ne trăi viața așa cum trebuie? Cum rămâne cu a fi noi înșine și a ne prezenta așa cum suntem, nu așa cum am vrea să fim? Cum rămâne cu a simți lucruri frumoase și a ne bucura de ele? Cum rămâne cu a trăi fără frică și a ne asuma riscuri? Cum rămâne cu a ne umple sufletele cu lucruri frumoase, cu oameni buni și cu locuri pitorești?