Privind în jurul meu, am observat că oamenii sunt altfel când nu sunt stresați: sunt mai înțelegători, mai deschiși, mai plăcuți, mai veseli. Și am început să mă întreb de ce ne lăsăm conduși de stres? De ce nu suntem în stare să lăsăm presiunea, grijile, problemele deoparte și să încercăm să fim noi înșine?
În lumea de astăzi, când totul trebuie să fie planificat, când totul trebuie să facă parte dintr-o strategie, când totul trebuie să fie organizat, este cam greu să scăpăm de stres. Pentru că trăim pentru ziua de mâine, trăim pentru alții sau trăim pentru vremuri mai bune, nu mai suntem în stare să trăim prezentul. Nu mai știm să ne bucurăm de fiecare clipă și să luăm lucrurile așa cum vin.
Da, sunt de acord că avem nevoie în viața noastră de obiective, de scopuri, de ținte. Dar parcă toate acestea preiau controlul asupra vieții noastre, ne concentrăm atât de tare pentru a le atinge, suntem atât de serioși și de gravi, încât nu mai știm să apreciem ce avem în viața noastră și nu mai suntem în stare să vedem și partea jucăușă și veselă a vieții. Ba, uneori, ne enervăm când vedem că cei din jur nu ne iau în serios și nu ne tratează ca atare, deși, poate că și noi suntem, din când în când, prea concentrați, prea importanți, prea sobri și am avea nevoie de o pauză. Sau de momente de relaxare.
Ni se pare normal să fim tot timpul concentrați, să fim pregătiți pentru lucrurile mai puțin bune care ar putea apărea în viețile noastre, să ne așteptăm doar la lucruri (și situații) neplăcute și pierdem din vedere partea frumoasă a vieții. Uităm să savurăm un moment plăcut, o stare de bine, un moment de relaxare și clipele de liniște.
Ne-am obișnuit ca stresul să ne conducă viața, iar atunci când simțim că presiune nu etse prea mare, căutăm noi lucruri și situații care să ne crească gradul de stres, doar pentru că nu mai știm să ne mai relaxăm sau ne este frică de momentele în care nu avem ceva de făcut.
Doar că, ar fi normal ca noi să stabilim câtă presiune suportăm în viața noastră și să nu îi lăsăm pe alții să facă acest lucru.
Ar fi normal să nu lăsăm stresul să ne conducă viața, ci noi să stabilim cât de agitați vrem să fim (suntem dispuși să fim?). Doar că astăzi stresul face parte din viața noastră și nu știm să trăim fără el.