Da, am scris și anul trecut despre această zi (https://vanitate.ro/?p=2669), dar parcă au mai rămas lucruri de spus. Poate pentru că mi se pare că lumii de azi îi lipsește bunul simț. Dacă cineva dă dovadă de bun simț este catalogat drept slab sau prost. Trăim vremuri în carebunul simț nu mai este apreciat la adevărata lui valoare.
DEX-ul definește bunul simț drept normă logică de apreciere, comună marii majorități a oamenilor. Sau drept decență.
Iar lumea de astăzi a uitat de decență. A uitat de respect, de buna cuviință sau de politețe. Oamenii de azi au senzația că doar fiind agresivi și încăpățânați pot avea ceea ce își doresc. Doar ignorându-i pe ceilalți sau tratându-i ca și când nu sunt importanți, pot reuși în viață. Mi se pare periculos faptul că a fi nepoliticos, a fi mojic, a fi prost-crescut devine o modă, un trend, o modalitate de a ajunge acolo unde își doresc. Iar acest exemplu dat celor mici (sau celor tineri) nu este unul bun).
Mi-aș dori o lume în care oamenii să se respecte mai mult unii pe alții, o lume în care să realizăm când exagerăm și când îi deranjăm pe ceilalți, o lume în care să fim mai temperați, mai atenți la conduita noastră, la comportamentul nostru și la limbajul folosit în viața de zi cu zi. O lume în care să zâmbim mai des pentru că ne simțim bine în propria piele dar și în compania celorlalți, o lume în care să nu ne mai temem că suntem judecați la fiecare pas.
Mi-aș dori ca Ziua Bunului Simț să fie cel puțin o dată pe săptămână (sau măcar o dată pe lună). Ca să ne amintim că, în viață, avem nevoie de bun simț și că, există situații în care, comportându-ne politicos și cu respect putem atrage atenția (în mod pozitiv), iar acest lucru ne poate ajuta să obținem mai repede ceva ce ne dorim.
Este atât de ușor să ne jignim unii pe alții, să ne judecăm unii pe alții, să credem lucruri rele sau urâte unii despre alții. Dar este greu să ne controlăm reacțiile în public, să fim politicoși,sau să îi respectăm pe ceilalți. Deși toți suntem deranjați de comportamentele lipsite de bun simț ale altora, totuși, puțini dintre noi fac eforturi pentru a-i trata pe ceilalți cu bun simț, pentru a încerca să le ofere respect celor cu care intră în contact, pentru a fi politicoși cu ceilalți. Este mai ușor să nu facem niciun efort și apoi să ne plângem despre vremurile lipsite de bun simț pe care le trăim.
