Știm să fim sinceri? – varianta 2025

Mai știm să fim sinceri referitor la ce gândim, ce credem, ce este bine pentru noi și pentru cei din jurul nostru? Într-o lume care crede doar în imagine, într-o lume în care avem cu toții tendința doar să judecăm, nu să încercăm să fim înțelegători, mai este loc pentru sinceritate? Mai este loc pentru a spune ce simțim cu adevărat, nu ce se așteaptă de la noi sau ce credem că ar trebui să simțim, să spunem, să gândim?

Am scris despre acest subiect și în articolul din 18 octombrie 2023 (https://vanitate.ro/?p=1929), dar, așa cum scriam acum doi ani, încă mai sunt multe lucruri de spus.

Este reconfortant când cineva este sincer. Adică nu trebuie să te gândești ce urmărește persoana respectivă sau unde vrea să ajungă în cadrul conversației respective. Dar cred oamenii de azi nu mai știu să fie sinceri. Nu știu cât de bine te simți atunci când ești sincer, atunci când nu te ascunzi după nimic și după nimeni, atunci când vorbești despre ceea ce simți, ceea ce crezi sau ceea ce gândești.

Oamenii de azi se pierd în agitația vieții cotidiene sau în strategii puse la punct pentru a-i face să ajungă acolo unde vor să ajungă (sau acolo unde cred ei că le este locul?) și nu mai reușesc să facă loc, în viața lor, sentimentelor adevărate. Nu mai reușesc să fie ei înșiși.

De multe ori, mă gândesc că problemele emoționale și psihologice ale oamenilor de azi se datorează tocmai faptului că aceștia nu mai au curaj să fie ei înșiși, nu mai știu să fie ei înșiși și faptului că nu mai sunt în stare să fie sinceri în abordarea vieții.

Ne pierdem în problemele noastre zilnice, în grijile noastre cotidiene și devenim niște roboți care răspundem la comenzi și care se îndreaptă spre o viață rutinată, searbădă și tristă, tocmai pentru că nu suntem în stare să vedem că avem o singură viață și că merită să o trăim așa cum vrem sau așa cum ne place.

Cred că oamenii de azi se conformează mult prea ușor. Sunt mai ușor de influențat și de convins să facă lucruri pe care altfel nu le-ar face. Iar nesiguranța lor are legătură și cu faptul că nu mai știu să fie sinceri. Se lasă atât de influențați de societate și de standarde, încât nu mai știu ce simt ei cu adevărat și nu mai știu (le este rușine?) să exprime cine sunt și să recunoască faptul că nu sunt perfecți. Oamenii de azi nu știu că nu contează perfecțiunea, contează doar ce simțim, cum simțim, ce ne rămâne în suflet din toate relațiile pe care le avem cu cei din jur, iar, când nu suntem sinceri, când ne înconjurăm de oameni nepotriviți, în loc să fim plini de sentimente frumoase, vom fi goi. Și singuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *