Oare putem să ne oprim din agitația zilnică și să privim puțin în jurul nostru? Pentru că este imposibil să nu găsim ceva care să ne placă, ceva care să ne facă să zâmbim, ceva care să ne facă să ne simțim bine. Dar, oare, știm să ne bucurăm de toate aceste lucruri? Adică suntem suficient de maturi încât să înțelegem că, dincolo de starea materială și de alergătura după tot felul de lucruri care să ne facă să trăim mai confortabil, avem și oameni frumoși și lucruri bune în jurul nostru de care ar trebui să ne bucurăm cât mai des și cât putem să facem acest lucru?
Cred că, prinși în vârtejul lumii de azi, uităm să ne bucurăm de lucruri simple. Uităm să ne simțim bine cu noi înșine, dar și împreună cu oamenii dragi. Privim viața prea serios și nu mai știm să ne destindem, să zîmbim, să glumim, să râdem. Trăim cu gândul la ziua de mâine și nu mai știm (nu mai suntem în stare sau chiar nu putem) să ne bucurăm de ziua de azi.
Suntem prea prinși în agitația cotidiană și nu mai știm ce ne place. Sau ne lăsăm influențați de ceilalți și de ceea ce le place lor și nu mai știm ce ne place și cum să avem ce ne place. Ne grăbim să ajungem de la un punct la altul, o luăm pe scurtături și când obținem ce ne dorim, nu mai avem nicio satisfacție, iar când ajungem la bătrânețe ne pare rău că a trecut viața pe lângă noi și am fi vrut să o fi trăit altfel.
Cred că, pentru mulți, este timpul să se trezească. Este timpul să realizeze că viața nu înseamnă doar să ajungi undeva, ci mai contează și călătoria până la destinație. Adică nu poți trăi singur. Ai nevoie de oameni pe care îi iubești și care să te iubească pentru cine esti, nu pentru ceea ce ai putea face pentru ei.
Orbiți de lucrurile pe care credem că ar trebui să le avem în viețile noastre și d eeforturile făcute pentru a obține aceste lucruri, pierdem din vedere oamenii dragi și ceea ce este cu adevărat important: timpul petrecut cu ei, bucuria de a împărți cu ei momente frumoase care se transform în amintiri de neuitat.
Ca să răspund întrebării din titlul articolului: cred că nu știm să ne bucurăm de ceea ce avem în viață, pentru că suntem încurajați, permanent, să vrem mai mult, să obținem mai mult, să facem cât mai mult pentru a avea ceea ce au alții sau ceea ce spun alții că ar trebui să avem.