N-am mai scris de ceva timp despre ce mai sărbătoresc oamenii prin lume, dar am aflat că azi, 13 octombrie este Ziua Internațională a Scepticilor. Și nu am putut să ratez ocazia de a scrie despre acest lucru.
DEX-ul online definește scepticul drept persoana care nu are încredere în nimic, persoana care se îndoiește de toate (mai există și sensul de adept al scepticismului – curent filosofic). Și, cumva, mi se pare că mulți oameni (majoritatea?) ar trebui să sărbătorească azi, pentru că am întâlnit atât de mulți oameni sceptici în ultimul timp, încât am ajuns să mă întreb unde au dispărut optimiștii?
Dezamăgiți de ceea ce se întâmplă în societate și de propriile eșecuri pe toate planurile vieții, am impresia că oamenii de azi și-au pierdut speranța. Nu mai au încredere în nimeni și în nimic, se izolează de toți și cred că pot trăi singuri. Doar că acest lucru nu este posibil. Avem, totuși, nevoie unii de ceilalți, indiferent dacă recunoaștem sau nu acest lucru.
Am găsit un articol în mediul online în care se menționează că “Ziua internațională a scepticilor este dedicată celor care nu se mulțumesc cu răspunsuri simple și prefer să verifice toate faptele înainte să creadă ceva…E ziua în care poți să spui Hmm, nu prea cred asta, fără să fi judecat”. Doar că eu cred că ar fi frumos ca scepticii că fie doar cei care analizează ce li se întâmplă și nu iau de bun ce li se servește pe tavă.
Eu mă tot lovesc de oameni care par să nu mai creadă în ceva bun, pe lume aceasta, ca și când lumina din ei a fost stinsă și nu mai poate fi aprinsă vreodată. Ca și când totul trebuie pus sub semnul întrebării.
Și m-am trezit întrebându-mă cum pot trăi astfel d e oameni? Dacă nu ai speranță, dacă nu există ceva frumos în viața ta, dacă nu aștepți de la lume și de la viață decât lucruri rele, ce fel de viață duci?
Pentru că suntem obosiți (epuizați, chiar) din cauza ritmului în care trăim, din cauza agitației și a lucrurilor pe care nu avem timp să le facem în 24 de ore, nu mai reușim să mai găsim și partea noastră frumoasă, partea noastră plăcută, partea noastră optimistă. Și atunci, cum trăim? Cum poate fi viața cuiva care așteaptă doar lucruri rele, doar dezastre, doar catastrofe și, mai ales, dacă doar despre ele vorbește?
Unde sunt lucrurile frumoase din viața noastră? Unde sunt oamenii care ne încurajează și ne sprijină? Și de ce ar opta cineva pentru o viață fără lucruri frumoase și fără oameni în care să avem încredere? Câtă tristețe și nefericire poate încăpea în viața unui om? Eu credeam că puțină, dar, constat că m-am înșelat.