Oamenilor de azi nu le mai este de ajuns liniștea, fericirea, împlinirea lucrului bine făcut de ei. Oamenii de azi sunt tot timpul nemulțumiți, caută mereu altceva decât ceea ce au. Sunt permanent nervoși, agitați, caută mereu ceva de făcut, îi sperie perioadele când nu au ceva de făcut și singurătatea.
Oamenii de azi nu mai știu să fie fericiți pentru că vor mai mult decât fericirea. Nici ei nu știu ce vor, dar trăim vremuri în care suntem încurajați să dăm mai mult, să vrem mai mult, să cerem mai mult. Să fim mai mult decât suntem?
Și, pentru că își doresc ce nu au (deși nu știu dacă de aceste lucruri chiar au avea nevoie) sunt permanent nerăbdători, frustrați, se compară cu cei care au și, considerându-se mai inteligenți, mai frumoși, mai pregătiți, nu înțeleg de ce nu au și ei ceea ce au (ce afișează că au) alții. Încearcă să le dovedească celor din jur (sau celor pe care ei, din diferite motive, îi consideră importanți) cât de buni sunt sau cât de merituoși sunt, fiind atât de concentrați la aceste lucruri încât uită că viața este trecătoare, că timpul trece și nu trăim decât o singură dată, uită care le sunt prioritățile (sau nu mai știu care le sunt prioritățile).
Este foarte ușor, în lumea de azi în care oamenii au nevoie de validări și confirmări, în care trebuie respectate standarde în toate domeniile, este foarte ușor, spuneam să ne pierdem identitatea, să ne pierdem în multitudinea de condișii pe care trebuie să le îndeplinim pentru a avea un anumit statut și să nu mai știm ce vrem noi cu adevărat și ce este important pentru noi și ce nu este important.
Avem tendința să luăm de bun (să copiem?) ce ni se prezintă drept model de succes sau ce ni se prezintă drept reușite și nu mai avem timp (nu ni se dă timp?) să analizăm toate acestea și să vedem ce ni se potrivește și ce nu ni se potrivește.
Pentru că, oricât am părea noi de asemănători, ne deosebim destul de mult (foarte mult?) unii de alții. Și nu putem să avem cu toții aceleași vise sau aceleași dorințe. Este normal să ne deosebim unii de alții și este natural să ne dorim lucruri diferite. Nu suntem identici și nu ar trebui să ne dorim să semănăm, prea mult, unii cu ceilalți.
Dar societatea de azi nu încurajează identitatea. Nu încurajează oamenii să fie înșiși. Este mai simplu când oamenii se încadrează (accept să se încadreze) în tipare, în categorii.