Faptul că ascundem lucruri celor dragi înseamnă că îi mințim sau îi protejăm? Știu că am mai vorbit despre dacă să spunem sau nu adevărul celor dragi în situații care credem că le fac rău (așa stabilim noi!).
De data asta întreb dacă un secret este o minciună. Care e limita? Unde se termină minciuna și unde începe secretul? Și putem să trăim fără secrete?
Conform DEX-ului secret este un lucru ținut ascuns, rămas necunoscut, nedivulgat, confidențial.
Discuția despre secrete mi-a amintit de un serial în care era un personaj care spunea tot timpul adevărul, chiar dacă rănea, pentru că cerea celor din jur sinceritate și oferea sinceritate. Dar, după câteva sezoane, personajul a învățat să mintă sau a învățat să își justifice lipsa sincerității (dar asta e deja altă discuție).
Oare depinde dacă sunt secretele noastre sau ale altora?
Sau dacă e vorba despre un lucru pozitiv sau negativ (știu – toți avem senzația că secretele au o conotație negativă, de obicei au, dar mai sunt și lucruri bune pe lumea asta care rămân nedezvăluite!).
Secretele sunt jumătăți de adevăr? Jumătăți de minciuni? Dacă nu spunem tot adevărul înseamnă că îi mințim pe cei din jur?
Putem fi complet sinceri în toate domeniile? Chiar dacă rănim prin sinceritate (la fel ca personajul de care vorbeam mai sus)?
Mie mi se pare că, de multe ori, secretele noastre față de cei dragi sunt lucruri pe care nu vrem ca ei să le știe despre noi: pentru că ne e rușine, pentru că nu vrem să ne fie cunoscute cele mai intime gânduri și sentimente, pentru că vrem intimitate…
Bănuiesc că sunt multe justificări ale ascunderii unor lucruri față de cei dragi.
Dar revin: secretele sunt minciuni sau nu? Avem nevoie să păstrăm unele lucruri pentru noi sau e bine să fim ca o carte deschisă? Unele lucruri trebuie să rămână nespuse?
Mă pierd între atâtea întrebări. De data asta chiar nu am prea multe răspunsuri. Conform definiției secret este un lucru nedezvăluit, ascuns, dar asta înseamnă că e o minciună? Sau păstrându-l, mințim?
Iar am revenit la întrebări.
Nu m-am lămurit nici eu cum e cu secretele, adevărul și minciuna, dar sigur voi reveni, la un moment dat, la acest subiect pentru că mi se pare că mai sunt multe de lămurit (și de întrebat?).
