Pornisem de la ideea de a scrie despre reclamele care ne conduc viața (și cred că urmează un articol cu acest subiect), dar m-am trezit gândindu-mă mai mult la modul în care evaluăm oamenii și lucrurile și mi s-a părut mai importantă, azi, această temă.
Pentru că văd că nu mai știm să evaluăm sau să cunoaștem valoarea oamenilor sau a lucrurilor decât pe cea financiară (economică, dacă vreți). Nu mai suntem în stare să privim dincolo de preț, de cât costă un produs sau un serviciu. Dacă cineva are lucruri scumpe ajunge să fie privit de ceilalți ca fiind important, doar pentru că lucrurile pe care le deține arată că are bani (sau o situație financiară bună spre foarte bună). Furați de ambalajele scumpe, arătoase, sofisticate, utile (sau inutile), nu mai suntem în stare să privim și oamenii sau valoarea adevărată a lucrurilor din spatele acestor ambalaje. Și, astfel, nu mai suntem în stare să cunoaștem (recunoștem?) valoarea unui om sau unui lucru fără să ne raportăm la bani sau la valoare pecuniară.
Ne lăsăm seduși de câte lucruri putem cumpăra cu mulți bani, de câte servicii ne pot fi prestate de acești bani și nu mai putem să vedem oamenii din spatele produselor și din spatele serviciilor. Adică lumea de azi își raportează valoarea doar la bani și atât. Nu mai contează calitatea umană, nu mai contează profesionalismul, nu mai contează dorința de a face lucrurile cât mai bine (aproape perfect), nu mai contează dacă merităm sau nu să avem anumite lucrurui sau acces la anumite servicii.
Totul se reduce la a avea bani mulți pentru a cheltui bani mulți. Cred că de aici a și pornit idea acestui articol: de la faptul că suntem înconjurați de reclame la lucruri pe care să le cumpărăm, să le achiziționăm, indiferent dacă avem sau nu nevoie de ele. Totul se reduce la a face bani pentru a cumpăra tot ce poți, pentru a cheltui cât mai mult. Și, în fuga noastră după a avea mai mult decât ceilalți, pierdem din umanitate, pierdem din ceea ce suntem, devenim dependenți de bani (adică de un instrument) și de ceea ce credem că ne pot oferi aceștia și utăm să fim oameni. Uităm să comunicăm, uităm să fim atenți cu cei din jur sau la cei din jur, nu mai știm să arătăm compasiune, înțelegere, ne înconjurăm de bunuri și de sentimente negative (neîncredere, invidie, nemulțumire, neplăcere etc) și, ne trezim la apusul vieții, singuri și triști, deși avem tot ce ne doream (sau ce credeam că ne doream) în viață.
Aș propune ca evaluarea oamenilor să țină de alte criterii: cum ne fac să ne simțim în relația cu ei, ne ajută să ne dezvoltăm sau ne inhibă, ne încurajeaă sau ne enervează, ne sunt alături sau ne pun piedici etc.