Din cauza unor probleme de sănătate, în ultimul timp, am fost nevoită să stau mai mult în pat și să îmi revizuiesc viața. Perioadele de repaus, evenimentele (gen pandemie covid) sau situațiile care ne reamintesc că viața este scurtă sunt momente în care ne analizăm viețile, ne reconfigurăm prioritățile și ne regândim modul în care vrem să trăim de acum înainte. Sunt momentele în care regretăm ce nu am făcut, deși am fi vrut să facem și ne angajăm în fața noastră să facem mai mult pentru noi înșine.
Îmi amintesc că o persoană cu care am interacționat în această perioadă îmi spunea că regretă că nu a călătorit mai mult și că vrea ca, din momentul prezent, să se gândească mai mult la partea plăcută a vieții, să vadă locuri și oameni noi și să își îmbogățescă sufletul cu experiențe frumoase. Sunt curioasă dacă a reușit să își pună în aplicare planul pe care mi-l expunea cu atâta convingere.
Altă persoană zicea că, după ce trece de perioada de convalescență, își dorește să își petreacă mai mult timp cu copiii și cu nepoții.
Gândindu-mă la mine, am constatat că abia aștept să mă întorc la viața mea normală. Găsisem un echilibru care îmi oferea cam tot ce îmi doream și nu aș schimba ceva. Deocamdată. Îmi place cum se desfășoară viața mea din prezent și sunt mulțumită de stadiul în care mă aflu. În această perioadă nu am avut vreo revelație privind ce aș vrea să fac cu viața mea sau ce aș vrea să fac diferit. Îmi doresc să pot să mă întorc, pur și simplu, la viața mea de dinainte de problemele medicale. Nu va fi ușor, dar cred că voi reuși (mai devreme sau mai târziu. Mai târziu, după cum spun medicii).
Perioada de convalescență este grea, este obositoare, este înșelătoare (când crezi că ești bine și că poți face lucruri pe care, de obicei, le faci fără să ți se pară că ar necesita vreun efort, constați că te obosesc atât de tare, că te imobilizează la pat). Dar sigur este că trece și această perioadă. Cum îmi spunea cineva zilele trecute, perioada de convalescență (și de repaus forțat) nu este nici mare (nici lungă), nici mică (nici scurtă), dar sigur trece. Mai greu sau mai ușor (nu știu ce mai poate fi ușor pe perioada temperaturilor de 38 sau 40 de grade, când oamenii sănătoși simt că se sufocă, nemaivorbind despre cei bolnavi, dar aceasta ar fi deja o altă discuție).
În concluzie, pe perioada imobilizării mele la pat, nu am avut vreo revelație privind viața mea, nu mi-am schimbat prioritățile și nici nu mi-am dorit să trăiesc viețile altora.