Răspunsul ar putea fi simplu: din comoditate, dar cred că lucrurile sunt mai complicate decât atât.
Evoluția societății, dezvoltarea tehnologică și nu numai ne-au transformat în persoane care așteaptă de la ceilalți mai mult decât de la ei înșiți. Este mai bine să copiem de la alții și să dăm mai departe (să promovăm ideile altora), decât să trecem lucrurile prin rațiunea noastră și să găsim propriile răspunsuri și propriile soluții la probleme sau griji.
Nu mai știm să ne mai folosim propria minte, pentru că nu exersăm prea mult cu ea. Ni se pare mai ușor să ne adaptăm celorlalți, decât să încercăm să ne găsim prorpiul rol (loc) în societate. Și aastfel ajungem să trăim viețile altora, în loc să o trăim pe a noastră.
De multe ori, nu înțeleg de unde atâta frustrare, neîmplinire sau răutate gratuită în societatea de azi și, mai ales, în rândul tinerilor de azi. Întotdeauna au existat în societate sentimente negative (invidie, ranchiună, dușmănie, resentimente, rea-voință), dar parcă, în ziua de azi, nu mai ai loc de ele. În loc să fie evitate și folosite cât mai rar, sunt promovate și date ca exemplu (ca model) pentru generațiile tinere.
Dar poate că toate aceste sentimente negative se nasc și din dorința noastră de a fi acceptați, de a fi validați sau confirmați de societate. Ceea ce este un lucru bun atunci când este vorba de un om matur care știe cine este, știe ce vrea, știe cum să obțină ce vrea. Dar când ne adresăm copiilor și tinerilor cerând să fie, în primul rând, ce vrem noi sau ce vrea societatea, înainte ca ei să știe ce vor și cine sunt cu adevărat, nu cumva îi vulnerabilizăm? Ne mirăm că tinerii sunt hipersensibili și că trec cu greu de momentele mai puțin plăcute ale vieții lor. Dar nu cumva protejarea lor atât de profundă și neresponsabilizarea lor cu privire la viitor ne fac și pe noi vinovați de eventualul (potențialul?) eșec al acestora de a avea o viață normală?
Am pornit de la faptul că nu mai vrem să depunem eforturi să gândim și am ajuns la sensibilitatea generațiilor tinere… Nu așa m-am gândit că voi continua articolul.
Oricum, ca să răspund întrebării din titlul articolului, cred că este mai ușor să preluăm ideile altora, gândurile altora, dorințele altora și să le afișăm ca fiind ale noastre (ne și convingem cumva că ne aparțin) decât să încercăm să avem propriile opinii, să prezentăm propriile rațiuni și să ne exprimăm propiile păreri, care pot fi sau nu la fel ca ale majorității.