Mai știm ce este decența?

În lumea de astăzi, în care doar doar exagerările și excepțiile ne sunt aruncate în față și promovate peste tot, o lume în care toată lumea poate să facă ce vrea și să se prezinte așa cum vrea, o lume în care discreția nu există, mai este loc pentru decență? Sau, ca să fiu directă, mai știm ce este decența? Dar, să începem, ca de obicei cu definiția.

Am căutat în mediul online și am aflat că decența este respectul pentru bunele moravuri, bună-cuviință, politețe, pudoare. Iar moravurile (potrivit aceluiași dex online) reprezintă totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduită morală.

Nu mai știu de ce m-am revoltat și m-am gândit la un astfel de subiect pentru un articol. Nu-mi amintesc ce anume m-a deranjat, dar dacă aș privi cu atenție în jurul meu, cred că aș găsi destul de des și destul de multe situații care nu au nicio legătura cu decența. Oricum, percepțiile societății actuale asupra decenței sunt extrem de diferite de cele de acum 20 de ani, nu mă mai raportez la perioade mai vechi de atât pentru că nici nu există termeni de comparație. Chiar și așa, sunt surprinsă de cât de ușor acceptă societatea de astăzi lucruri care deranjează, care jignesc, care depășesc orice limite impuse de conduită morală. Și nu mă refer neapărat la aspect, la imagine, la ceea ce se vede. De multe ori, mă deranjează mai mult atitudinea, comportamentul, modul de exprrimare, tonalitatea folosită de unii dintre cei din jurul nostru.

Omul de azi vrea, cu orice preț, să iasă în față, să fie vizibil, să fie cunoscut, să fie vedetă. Nu contează dacă aceste lucruri îi pun în tot felul de circumstanțe neplăcute sau negative. Cineva spunea că publicitatea este bună, indiferent dacă este pozitivă sau negativă (adică dacă suntem prezentați în formă plăcută, frumoasă sau apărem în cele mai urâte momente cu cele mai neplăcute reacții în spațiul public).

În ziua de azi, cred că decența nu mai are legătură doar cu moda sau cu felul în care arătăm (mai ales fizic) în public (cât de dezbrăcați sau cât de îmbrăcați suntem), ci are legătură și cu respectul față de ceilalți, cu modul în care ne comportăm cu ceilalți, cu modul în care alegem să ne prezentăm celorlalți.

Uneori, cred că termenul de decență a dispărut din vocabularul oamenilor de azi. Sau poate că mulți dintre oameni nu mai știu ce este decența. Poate nu ar fi rău să le împrumut Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Sau ar putea, la fel de bine ca mine, să îl folosească pe cel online.

Aș vrea să cred că mai știm ce este decența și că ne putem comporta în consecință. Dar cred că este doar o dorință de a mea. Ceea ce văd că se întâmplă în societate îmi demonstrează zilnic că majoritatea oamenilor nu mai știu ce este decența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *