Dacă aș fi adresat această întrebare oamenilor care au trăit vremurile grele de la sfârșitul anilor ‘80 și începutul anilor ‘90, aș fi primit un răspuns clar: da. Astăzi, însă, cred că răspunsul ar fi mai nuanțat. Nu pentru că am trăi vremuri mai grele decât cele de atunci (deși anularea rezultatelor unor alegeri și obligarea unui întreg popor să mai voteze o dată pentru că unii nu au fost de acord cu ce s-a votat prima dată sau pentru că politicienii nu pot accepta că greșesc și că pot fi sancționați de cei care constată că au fost mințiți și înșelați – dar deja trecem la alt subiect, așa că este cazul să mă opresc și să ma refer la cel de azi), ci pentru că oamenii (cel puțin unii dintre ei) au început să înțeleagă că ei sunt singurii de care depinde calitatea vieților lor. Este adevărat că omul de azi vine cu siguranța unei vieți mai bune, mai prospere, mai confortabile decât atunci.
Așa că întrebarea mea rămâne: calitatea vieții noastre chiar este dată doar de bani? Adică pentru a ne simți bine avem nevoie doar de un anumit nivel de trai, de un confort social și de lucruri care să ne ofere ce ne dorim? Și atât?
Nu cumva mai avem nevoie și de oameni sinceri și apropiați, frumoși și deschiși cu care să împărțim greutățile și bucuriile vieții de zi cu zi? De oameni care să asculte problemele și păsurile noastre și care să ne ajute să ne dăm seama cum putem rezolva problemele și cum putem trece peste momentele mai puțin plăcute?
Nu cumva mai avem nevoie de oameni cu care să împărțim momentele bune și frumoase și care să ne ajute să luăm deciziile potrivite?
De multe ori, o vorbă bună, un gând pozitiv și o încurajare, un umăr pe care să ne odihnim (sau – de ce nu? – să plângem) și o îmbrățișare pot face cât o grămadă de lucruri pe care am da mulți bani.
Cred că am uitat să mai avem încredere unii în alții, am uitat să ne dăm șansa să fim alături unii de alții și nu mai știm să privim realitatea în față (într-o lume atât de concentrată pe online, poate că este și normal acest lucru!).
Nu mai vrem (nu pentru că nu putem, ci pentru că nu vrem să mai depunem eforturi) să gândim singuri, luăm de bun ce ne oferă alții, folosim rețetele pentru o viață perfectă ale altora și așteptăm aceleași efecte ca ale acelora, iar apoi ne plângem ce viață grea avem și cât de greu o ducem.
Cred că undeva, cineva greșește destul de mult. Nu cumva fiecare dintre noi greșește așteptând ceva (calitatea vieții) din parte altcuiva (societății, celorlalți, lucrurilor scumpe pe care le au în jurul lor), fără să încerce să facă efectiv ceva în acest sens (în afară de a-și dori așa ceva?)