Pentru că abia s-a terminat luna martie și pentru că în ultimul week-end din luna martie se trece la ora de vară, iată că am ajuns, și în 2025, la aceeași problemă; adaptarea la noua oră. Având în vedere că am pierdut o oră de somn (în noaptea de sâmbătă spre duminică) și că organismul încă mai este setat pe fosta oră, suntem toți irascibili, nedormiți (suficient) și prost dispuși.
Încă mai aștept ca statele Uniunii Euroepne (inclusiv România) să ia o decizie referitoare la ora de iarnă și ora de vară. Încă mai aștept să se hotărască pentru una dintre ele, ca să nu mai fie nevoie să ne dăm metabolismul peste cap în fiecare primăvară (la sfârșitul lunii martie) și în fiecare toamnă (la sfârșitul lunii octombrie).
Din ce am reușit să aflu, ora de vară s-a aplicat în România (cu pauze) din anul 1917 (așa căp avem mai mult de 100 de ani de când ne luptăm cu această schimbare). Actuala trecere la ora de vară este valabilă din 1979 încoace.
Dincolo de orice, trebuie să menționez că trecerea la ora de vară este greu de suportat. Este adevărat că ziua este mai lungă (deja resimțim acest lucru, deși au trecut doar 3 zile de când a intervenit schimbarea), dar parcă nu funcționăm la capacitate maximă. Parcă avem nevoie mereu de somn, parcă suntem permanent suprinși de ce ne arată ceasurile (sau telefoanele – de ceva timp oamenii au cam renunțat la ceasurile de mână pentru că, dacă tot poartă telefoanele mobile cu ei peste tot, iar acestea le arată ora, Oamenii au ajuns la concluzia că ceasurile de mână și-au cam pierdut sensul sau utilitatea), parcă suntem mereu puși pe harță, parcă nu mai avem timp dimineața să facem tot ce făceam săptămâna trecută etc.
Problema este că anul acesta trecerea la ora de vară a venit cu temperaturi cam scăzute. Adică nu prea credem în ora de vară când avem 12 – 15 grade ziua, iar în week-end se anunță chiar o maximă de 9 grade ziua, deși am trecut deja în luna aprilie. Primăvara iar se dovedește capricioasă.
Sunt sigură că ne vom adapta cu toții orei de vară (unii mai ușor, alții mai greu), ca în fiecare an. Ne-am obișnuit să protestăm sau să ne plângem pentru că această trecere nu mai este așa de ușoară (simplă?) așa cum o știam (sau cum o credeam).
Cred că așteptăm cu toții ca statele Europei să ia o decizie în privința orei legale la nivelul fiecăruia dintre ele, astfel încât să nu mai fie nevoie să trecem, de două ori pe an, prin această perioadă de acomodare la o oră diferită de cea cu care eram obișnuiți.