Într-o lume în care totul este evaluat și estimat, într-o lume în care totul are o valoare financiară, mai este loc și pentru sufletul nostru? Mai este loc și pentru altceva în afară de bani și de lucruri (și servicii) scumpe?
Într-o lume în care totul se cumpără și totul pare de vânzare, putem să nu devenim și noi o marfă care să fie tranzacționată în funcție de cât de valoroasă este? Suntem în stare să îi privim pe ceilalți așa cum sunt, nu așa cum ni se sugerează să îi vedem? Sau ne-am transformat cu toții în niște comercianți și vedem beneficii și profituri în absolut orice se întîmplă în jurul nostru, inclusiv cu cei din jurul nostru?
Pentru că tot timpul oamenii vorbesc despre bani, despre salarii, despre venituri, despre cum să facă să obțină mai mulți bani, despre reduceri, despre servicii, despre produse, despre toate lucrurile materiale de care au sau nu nevoie, dar pe care și le doresc în viața lor, uneori mă îndoiesc că mai sunt în stare să se vadă pe ei (și pe ceilalți) altfel decît ca pe niște obiecte.
Prinși în vârtejul cotidian, în dorința de a avea cât mai multe și în activitățile care ne pot ajuta să avem ceea ce ne dorim, uităm că suntem oameni (uneori am senzația că ne transformăm în niște roboți care răspund doar la câteva comenzi și atât, dar aceasta este, deja, altă discuție), uităm că trăim între oameni. Uităm că avem sentimente și uităm că acțiunile (sau inacțiunile) noastre îi pot răni (sau afecta în vreun fel) pe ceilalți. În fuga după lucruri materiale, după modele pe care ni le stabilește (impune?) societatea, uităm să fim noi înșine. Uităm că este normal să ne simțim într-un anume fel și devenim concentrați (sau corect ar fi obsedați?) să obținem produse sau servicii care să ne dovedească statutul pe care ni-l dorim.
Dobândim răspunsuri automate și reacții parcă programate la anumite situații, parcă vrând să ne încadrăm în acea majoritate care pare să fi obținut statutul pe care ni-l dorim.
Iar, când cineva ne întreabă lucruri simple despre o situație cu care ne-am obișnuit, dar, astfel, ne obligă să privim lucrurile și din alt unghi de vedere, nu știm cum să reacționăm, ca și cum neavând implementată informația respectivă, nu știm ce să facem sau să spunem.
Da, cred că oamenii de azi, se vând destul de ușor, fără să realizeze, de multe ori, că fac acest lucru. Este mai simplu să faci ce fac și ceilalți, chiar dacă nu înțelegi, cu adevărat, ce se întâmplă. Abia când încep să analizeze lucruri și situații sau când găsesc puțin timp pentru ei înșiși, oamenii realizează ce au făcut și cine au devenit.