De fapt, nu cred că există așa ceva în România. Sau nu am descoperit eu vreo încercare a sistemului medical de a-l ajuta pe omul bolnav să facă față veștilor mai puțin plăcute. Pur și simplu pacientului i se aruncă în față faptul că are o afecțiune sau o problemă medicală destul de gravă și apoi este trimis acasă ca să înceapă recuperarea/luarea deciziei privind operația/tratamentul adecvat.
Nimeni nu se gândește să îi vorbească despre riscurile problemei medicale, riscurile activităților din perioada imediat următoare, nimeni nu îi dă timp să asimileze vestea primită și informațiile aferente și nimeni nu îi explică ce urmează să se întâmple cu el în viitorul apropiat sau îndepărtat.
Am întâlnit mulți oameni profesioniști în domeniul medical. Pe domeniul lor erau foarte buni. Problema era că aveau senzația că eu cunosc la fel de multe ca ei despre sistemul medical sau afecțiunea la care se refereau. Îmi vorbeau ca unui cunoscător, în contextul în care pentru mine era prima dată când aflam ceva despre problema respectivă. Sau erau nerăbdători să înceapă tratamentul, deși eu nu înțelegeam (nu pentru că nu eram în stare, ci pentru că încercam să înțeleg ce se întâmplă cu mine) care este problema și de ce era nevoie de respectiva intervenție (nu asimilasem informația și nu o acceptasem. Încă eram la momentul în care mă întrebam ce se întâmplă și de ce mi se întâmplă tocmai mie așa ceva).
Înțeleg și urgența unor intervenții și necesitatea demarării rapide a unui tratament, dar parcă, în lumea de azi (și nu numai!), nu ni se dă timp să înțelegem ce ni se întâmplă. Uneori, suntem priviți ca un experiment, ca niște cobai sau ca niște exemplare rare care trebuie studiate. Și nu o spun cu răutate: chiar înțeleg nevoia oamenilor de a trata sau de a înțelege afecțiuni cu care se întâlnesc mai rar (probabil că este o provocare pentru ei), dar, în astfel de situații, medicii uită că și pacienții sunt oameni, nu doar nște corpuri pe care își testează abilitățile. Și uită (sau nu știu?) să le vorbească normal.
Mi s-au întâmplat toate aceste lucruri inclusiv în efectuarea analizelor pentru a identifica o problemă ce se materializa în unele dureri pe care le aveam. Am avut, în urmă cu câțiva ani, o perioadă în care am fost supusă atâtor teste și analize, încât, după ce m-am lămurit (într-o oarecare măsură) cu privire la cauza problemei, nu am mai vrut să mai aud de analize și de radiografii, ecografii etc. Și nu aș putea spune că oamenii s-au comportat urât cu mine. Din contră. Au fost drăguți și înțelegători. Doar că eu obosisem să mă simt cobai, obiect de studiu, mă săturasem să fiu înțepată, iradiată, dezbrăcată pentru a fi supusă testelor și analizelor necesare identificării problemei mele medicale.