Am mai scris despre acest film din 1994 (în articolul din 18 iulie 2024 – https://vanitate.ro/?p=2430) cu Keanu Reeves, Dennis Hopper și Sandra Bulock, dar, revăzându-l zilele trecute, m-au amuzat cîteva lucruri, pe care m-am gândit să le scriu aici.
În primul rând, este foarte interesant că în acest film întâlnim o autostradă neterminată (în sensul că este lăsată o gaură de 15 metri în ea) și o linie de metrou neterminată (la care încă se lucra). Cumva, personajele principale reușesc să găsească doar lucrări neterminate în întregul Los Angeles. Mă amuză pentru că aveam senzația (ni se vinde imaginea) că americanii sunt perfecți și că tot ce fac ei este perfect. Credeam că doar în România mai găsim autostrăzi neterminate sau lucruri de genul acesta. Așa că m-am bucurat să aflu că România nu este departe de Statele Unite ale Americii, din acest punct de vedere.
Mi-a plăcut cum oamenii din autobuz, deși diferiți, deși se ceartă des pentru tot felul de lucruri, reușesc să se unească pentru a supraviețui. Reușesc să colaboreze și să ajute personajele principale în rezolvarea problemelor urgente, deși nu sunt de acord întotdeauna cu ce trebuie făcut.
Apoi mi-a plăcut că nu ai timp să te plictisești pe toată durata filmului. Tot timpul se întâmplă ceva și se plusează cu ceva. Când crezi că nu se poate mai multă tensiune, se întâmplă ceva care îți demonstrează că te-ai înșelat. Când crezi că situația este rezolvată și băieții buni îl prind pe băiatul rău, afli că nu este deloc așa. Sunt tot felul de răsturnări de situație care te țin cu sufletul la gură.
Mi-au plăcut chiar și replicile din film și momentele în care sunt spuse de personaje. Pentru că avem de-a face cu categorii diferite de oameni care reacționează diferit în situații limită. Și pentru că, deși nu vorbesc mult, personajele spun exact ce trebuie atunci când trebuie.
În acest film se vede atenția realizatorilor la imaginea de ansamblu, dar și la detalii: cum au fost construite scenele de acțiune, cum au fost gândite și realizate personajele, cum a fost crescută tensiunea și cum, după fiecare situație spectaculoasă din care personajul principal masculin scăpa cu viață, era creată o nouă situație periculoasă căreia trebuiau să îi facă față cu toții.
Este genul de film pe care nu poți să nu îl urmărești de la început până la sfârșit. Are acel farmec care nu se pierde dacă prinzi filmul de la mijlocul lui, dar te vei întreba, până la final, dacă nu cumva ai pierdut ceva important.