Citeam, zilele trecute, o carte în care se prezentau aspecte ale vieții din Asia (din China) și armonia avea un rol important pentru această parte a populației, Și, pentru că mă tot loveam de nevoia de armonie în viața oamenilor care proveneau din această țară, am început să mă gândesc dacă nu cumva armonia chiar poate avea un rol important în viața noastră.
Așa că m-am gândit să încep cu definiția. DEX-ul meu definește armonia drept potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg; bună înțelegere între două persoane, două colectivități etc.
Armonia din lumea asiatică nu se referă neapărat la componentele unui întreg sau la relațiile dintre persoane sau colectivități. Ci la înțelegerea cu cei din jur, cu emdiul în care trăim și cu noi înșine.
Această armonie ar trebui să facă parte din viața noastră. Dacă ceva nu merge bine (din orice punct de vedere), probabil că există o neînțelegere, o dispută, o lipsă de comunicare la un anumit nivel. Este greu să nea rmonizăm tot timpul, cu toată lumea. Este greu să înțelegem că avem nevoie în viețile noastre de pace, liniște, armonie.
Apropo: cât de des ați auzit cuvântul armonie în viața voastră? Până să îl citesc în carte, recunosc că nu îl mai auzisem de mult timp. Deși definiția lui este pozitivă, se fereră la lucruri frumoase, plăcute, nu prea este folosit în viața noastră cotidiană. Poate pentru că are aplicări în muzică și poezie (conform DEX-ului armonia este și o îmbinare a mai multro sunete în muzică și poezie, dar și concordanță fonică între sunete, în muzică). Poate că specializarea cuvântului (sau folosirea lui mai mult) în muzică și poezie l-a îndepărtat cumva de realitate. Adevărul este că realitatea noastră este departe și de muzică și de poezie. Dar poate că ar trebui să nu mai fim atât de pragmatic, de angrenați în realitate, de concentrați pe lucruri palpabile și să ne mai relaxăm, să căutăm și partea artistică (poate este mult spus artistic, dar cred că este termenul corect în acest context) din noi.
Prinși în probleme, griji, agitație, uităm, de multe ori, de noi înșine, uităm că mai există în noi și o parte care are nevoie de frumos (și la propriu și la figurat), nu mai știm cine suntem, ce vrem, spre ce tindem și unde vrem să ajungem. Iar această lipsă de armonie ne face viața mai tristă, mai searbădă, mai gri. Și ajungem să nu ne mai înțelegem cu noi înșine, să nu ne mai convină nimic, să fim nemulșumiți de toți și de toate. Adică să nu mai fim în armonie cu propria noastră existență.