Mi-am amintit ieri despre o categorie de oameni cu care cred că ne întâlnim toți: acei oameni care atunci când încep să povestească ceva se pierd în amănunte și nu mai reușesc să ne spună ce voiau de fapt (sau nu reușesc să ne facă să înțelegem ce voiau să ne transmită).
Nu știu ce înseamnă faptul că vin cu atâtea amănunte. Ori nu știu să prindă (și să prezinte) esențialul din situația pe care o expun. Ori nu sunt în stare să își organizeze gândurile pentru a ne spune ce anume vor. Ori au prea mult timp și consideră că este important să ne țină la curent cu toate lucrurile (fie ele importante fie mai puțin importante).
Oricum, există momente în care credem că astfel de persoane ne fac să ne pierdem timpul. Ori pentru că nu ajung la lucrul important pe care voiau să îl spună. Ori pentru că nu înțelegem ce vor de la noi. Ori pentru că nu avem răbdare să îi ascultăm până la capăt (dacă există un capăt al poveștii pe care o spun).
Adevărul este că unii sunt capabili să extragă din orice subiect esențialul și să înțeleagă rapis ce au de făcut, în timp ce alții povestesc jumătate de zi despre o grămadă de lucruri și nu știu să exprime exact lucrul care era important (sau acesta se pierde între atât de multe amănunte).
Nu știu dacă este o problemă (este mult zis problemă, dar nu mă încântă prea tare termenul de chestiune, așa că voi folosi în continuare noțiunea de problemă, deși are o conotație ușor negativă, parcă este mai aproape de ceea ce vreau să spun) de comunicare, de organizare, de orientare în spațiu și de formulare a ideilor sau altceva.
De multe ori, cei care se pierd în amănunte uită esențialul. Sau îl scapă din vedere. Atenți la orice lucru, la orice situație, la orice mișcare, concentrați să nu cumva să piardă nimic, ajung să nu realizeze ce este important și să lase să treacă pe lângă ei oportunități, posibilități, situații și conjuncturi favorabile.
Când cel care se pierde în amănunte este un copil sau un adolescent , nu este o problemă prea mare, pentru că aceștia sunt capabili să învețe și să reușească să vadă și să înțeleagă ce este important și să se axeze pe ce este prioritar.
Când cel care se pierde în amănunte este o persoană vârstnică iar nu este o problemă prea mare pentru că această categorie de persoane are nevoie de atenție, are nevoie de comunicare și o caută oriunde, inclusiv în a discuta despre orice cu oricine, fără a fi nevoie de a stabili priorități.
Dar atunci când cel care se pierde în amănunte este un om activ, cineva care poate și trebuie să ajute pe altcineva (în orice formă ar face acest lucru), cred că este o problemă, pe care doar el o poate rezolva, pentru că el știe ce o cauzează.