La începutul acestui an, mi-am propus să învăț să am mai multă răbdare – în relațiile cu ceilalți, în viața de zi cu zi, în modul de abordare a situațiilor. Și am scris despre acest lucru în articolul din 7 ianuarie 2024 (https://vanitate.ro/?p=2043). Apoi am mai scris dspre cum merge provocarea mea pentru 2024 în 5 iunie 2024 (https://vanitate.ro/?p=2330) – o evaluare intermediară. Iar azi, cu câteva zile înainte de terminarea anului 2024 vreau să analizez ce am reușit să fac și ce nu am reușit să fac cu privire la răbdare în acest an.
Concluzia este că mai am de lucrat la acest capitol. Încă mai am tendința de a mă enerva foarte repede și aproape din orice, dar am învățat să iau lucrurile mai ușor.
Important este că nu mă mai arunc cu capul înainte, ca până acum. Adică am învățat (m-am învățat?) să mă temperez, să respir adânc și să încerc să privesc situația care mă deranja cu mai multă detașare (ați observat că vedem mai bine lucrurile de la distanță? Că ne descurcăm mai bine atunci când vedem situația în ansamblul ei?).
Poate este și un semn de maturitate (așa îmi place mie să cred, dar am descoperit destui oameni maturi care se enervează foarte repede, din orice și nu reușesc să vadă dincolo de ce se întâmplă sub nasul lor, adică dincolo de situația care i-a deranjat. Și, spre uimirea mea. sunt cam mulți astfel de oameni maturi). Dar cred că este și un efect al faptului că am realizat cât de repede mă supăr și am lucrat pentru a nu mai reacționa astfel la fiecare situație potențial enervantă.
Nu este (nu a fost) ușor. Chiar deloc. Atunci când, instinctiv, tot organismul tău reacționează la un stimul negativ, este greu să te oprești, să te abții și să înveți să nu mai dai importanță tuturor lucrurilor care te pot enerva. Este foarte greu să identifici corect momentul în care începi să te enervezi (pentru că atunci trebuie să pui frână) și să găsești modalitatea corectă de a reacționa. Fiecare dintre noi cred că are metodele lui de a se controla sau de a încerca să stabilească ce este important pentru el și ce nu este important. Fiecare dintre noi își cunoaște limitele răbdării (și nu numai).
Dar un rol important în toată această poveste îl are ritmul vieții de azi. Pentru că trăim mereu pe fugă, pentru că viteza vieții de azi este mare (spre foarte mare), nu mai putem găsi energie și timp pentru a ne gestiona răbdarea și pentru a face față cu bine provocărilor zilnice. Dacă am reuși să mai scădem viteza și să diminuăm ritmul alert, poate am reuși să trăim cu adevărat pentru noi, nu pentru alții.