Este o replică dintr-un film pe care l-am văzut cu puțin timp în urmă. Și n-am putut să trec peste a fără să o analizez puțin.
Și am pornit cu începutul. De la definiții. Dicționarul Explicativ al Limbii Române pe care îl am eu definește personalitatea drept ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane și o distinge ca individualitate cunoscută și liberă; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul propriu de a fi al cuiva.
Același DEX definește caracterul drept ansamblul însușirilor fundamentale psihice – morale ale unei persoane care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale; însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă, și corectitudine.
Cred că personajul care a rostit această replică se referee la voința care ne ajută să trecem prin momente grele. Doar în astfel d emomente ne testăm (cu adevărat) voința și modul în care vrem (înțelegem?) să ne trăim viața.
Când lucrurile sunt bune, când nu avem factori pertubatori sau evenimente neplăcute care să ne strice buna dispoziție, putem fi foarte ușor noi înșine. Putem să facem ce ne dorim, putem fi cine vrem. Iar atunci când zâmbim, oamenii ne sunt alături (pentru că tututor le plac zâmbetele și starea de bine).
În momentele grele, atunci când suntem puși la încercare, modul în care gestionăm situațiile, modul în care ne raportăm la ceea ce se întâmplă, modul în care abordăm lucrurile, vorbesc despre voința noastră, despre cine suntem și despre ce putem face pentru a ieși din momentul respectiv.
Unii se panichează când se găsesc în situații neplăcute, alții, însă, găsesc putere să facă față cumva situației și abia după ce se lămuresc lucrurile resimt efectele panicii.
Fiecare are modul lui de a aborda lucrurile, problemele și grijile. Doar că, în situațiile neplăcute, de multe ori, și noi devenim neplăcuți. Pentru că suntem nervoși, iritați, irascibili, neliniștiți și avem tendința de a privi toate lucrurile și toți oamenii din jur cu ochi negativi. Și nu numai din cauza panicii resimțite. Ci și pentru că avem senzația că situația ne depășește, că nu știm sau nu putem să îi facem față, ori nu știm să cerem ajutor ori nu avem cui să cerem ajutor ori vrem să ne decsurcăm singuri (chiar dacă suntem conștienți că situația ne depășește). Și astfel, ajungem ca în situații neplăcute să nu mai fim noi înșine, să nu mai fim acei oameni plăcuți și liniștiți din momentele plăcute ale vieții noastre.