Am senzația că societatea de azi nu încurajează relațiile. Sau pe cele de lungă durată. Este ca la electrocasnice (sau orice alte lucruri pe care le cumpărăm din comerț), după ce expiră perioada de garanție parcă suntem încurajați să renunțăm la relațiile care nu sunt așa cum ne așteptam și să înlocuim oamenii din viața noastră cu alții noi.
Parcă totul se consumă. Parcă totul este despre a folosi și a profita de un bun (un om?) și a-l arunca (a te descotorosi de el) atunci când consideri că nu mai corespunde. Nu mai este loc sau timp pentru a lupta pentru ceva puternic, pentru o relație stabilă și de lungă durată. Totul trebuie să fie rapid, să corespundă cerințelor persoanei și să accepte să fie dat la o parte când aceasta s-a plictisit și vrea ceva (pe cineva?) nou.
Poate că, din acest motiv, am senzația că oamenii nu mai știu să mai iubească. Nu mai știu (nu mai vor sau nu mai pot) să își pună sufletul pe tavă și să trăiască în adevăratul sens al cuvântului.
Oricum, totul se desfășoară pe repede-înainte. Nu mai este timp pentru a te obișnui cu lucruri noi, pentru a înțelege ce se întâmplă, pentru a analiza situațiile și pentru împăcarea cu schimbările care au loc. Totul trebuie să se întâmple acum, trebuie să fie cât mai incitant și trebuie să se termine atunci când vrem noi și cum vrem noi.
Uităm că suntem oameni și că nu putem planifica, organiza și monitoriza totul așa cum vrem noi. Și că nu putem simți lucruri la ordin (la minut?).
Când vine vorba de sentimente și de relații, ar tebui să nu ne grăbim. Sau să nu ne gândim la timp sau la cât de repede vrem să se întâmple totul.
Oamenii de azi se aruncă în unele relații înainte să știe ce vor, Înainte să știe ce simt. Înainte să știe dacă au sau nu nevoie de acele relații în viața lor.
Oamenii vor să aibă ce au alții și vor să simtă ce simt alții. Și, uneori, au tendința de a se grăbi, de a merge prea repede, prea departe. De a se arunca cu capul înainte în relații fără viitor sau care le fac rău, conștientizând aceste lucruri, dar nevrând să le recunoască față de ei înșiși.
Dragostea nu durează trei ani (deși Frederic Beigbeder a scris o carte despre Dragostea care durează 3 ani, carte ce merită citită), adică nu este limitată de timp.
Dar poate că oamenii de azi nu mai știu să mai iubească sau nu mai știu să mai facă diferența între sentimentele adevărate și aparențele (minciunile?) pe care le vedem peste tot în jurul nostru. Sau nu mai vor să mai iubească, pentru a nu suferi mai târziu. Cine știe care este adevărul…