Chiar dacă, la maturitate, spunem (gândim) că ne cunoaștem foarte bine, că nu ne mai pot surprinde prea multe lucruri, că știm foarte multe despre lume și despre viață, mai există și situații care ne iau pe nepregătite. Adică momente în care și noi suntem uimiți de reacțiile noastre cu privire la lucruri care nu ar trebui să ne afecteze sau pe care nu ar trebui să le tratăm cu atâta importanță.
Și acum vorbesc din proprie experiență. Am trecut, de curând, printr-o situație neplăcută și m-a uimit cât de afectată am fost de ceea ce s-a întâmplat, deși știam prea bine că nu ar trebui să consider acel lucru o prioritate, pentru că nu era.
Și am constatat că eram mai supărată pe mine însămi și pe reacția mea la situație, decât pe evenimentul propriu zis și pe persoana care a provocat momentul neplăcut. Adică atunci când crezi că te cunoști cel mai bine și când ai senzația că reușești să controlezi ce se întâmplă cu viața ta, se întâmplă ceva care îți demonstrează fix contrariul.
Și astfel aflăm lucruri noi despre noi înșine, Aflăm că suntem oameni, nu roboți. Aflăm că este normal să ne afecteze ce ni se întâmplă nouă și celor dragi. Aflăm că nu suntem invincibili. Aflăm că mai avem multe de învățat despre viață.
Pentru un om matur, este greu să recunoască aceste lucruri. Un om matur a trecut prin multe, a avut o grămadă de experiențe (și plăcute și mai puțin plăcute) și crede că le știe pe toate, crede că le-a văzut pe toate. Iar atunci când se întâmplă ceva la care nu se gândea (sau nu accepta că i se poate întâmpla) este luat pe nepregătite. Iar reacțiile sunt altele decât cele la care se aștepta de la el însuși.
Dar cred că așa este viața: te surprinde când te aștepți mai puțin. Și îți arată că, oricât de bine te-ai cunoaște (sau ai crede că te-ai cunoaște) mai este întotdeauna ceva de aflat. Inclusiv despre tine însuți. Poate că acesta este farmecul vieții: faptul că tot timpul este ceva de aflat, că se pot întâmpla lucruri inedite și că putem învăța ceva nou despre noi, despre viață, despre lume.
Este interesant că aflarea de lucruri noi despre noi înșine vine după momente în care suntem siguri de cine suntem, de ceea ce vrem, de ceea ce facem. După momente bune din viața noastră. Iar aceste lucruri se întâmplă nu pentru a ne îndoi de cine suntem, ci pentru a ne dezvolta ca persoane, pentru a învăța ceva nou despre noi înșine și pentru a ne cunoaște mai bine.